Ziua Internațională a Familiei, marcată la Rezina prin Campania „Protejează familia de violență”

În acest an, în context cu Ziua Internațională a Familiei, în Republica Moldova, în perioada 16 mai – 25 iunie se desfășoară Campania „Protejează familia de violență”, organizată de către Inspectoratul General de Poliție al MAI al R. Moldova în parteneriat cu Asociația “Promo-LEX”, Asociația Împotriva Violenţei în Familie “Casa Mărioarei” și Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”.

 

În imagine: Dacă cineva este victimă a violenței în familie, sau martor al unui asemenea caz, sau cunoaște o potențială victimă, trebuie să nu ezite de a informa polițistul, medicul de familie, asistentul social, primarul sau autoritatea tutelară.  Datoria civică a tuturora este de a raporta cazul, de a cere ajutor, a explicat Silvia Cociorvă, specialista Secției Prevenire a Direcției Generale  Securitate Publică a Inspectoratului General de Poliție.

 

Astfel, sâmbătă, 27 mai, organizatorii campaniei s-au aflat în orașul Rezina, una din cele 10 localități din țară preconizate pentru asemenea vizite, scopul fiind de a  informa populația privind fenomenul violenţei în familie, cadrul legal-normativ existent de prevenire, combatere şi protecție a victimelor, precum și de serviciile de care pot beneficia potențialele victime ale violenței. Acțiunile s-au desfășurat în incinta LT „Ale-xandru cel Bun”, concomitent cu evenimentul de start a sezonului sportiv.

Alexandru Postică, director de programe al Asociației „Promo-LEX”, în cuvântul său de lansare a acțiunii „Protejează familia de violență”, a salutat faptul comasării acestor două evenimente. În viziunea dumnealui, sportul și educația fizică contribuie în mare parte la excluderea violenței în familie. Al. Postică a făcut o prezentare succintă a Asociației „Promo-LEX”, care, pe lângă alte servicii, acordă asistență juridică gratuită victimelor violenței în familie. Dânsul a mai informat prezența despre faptul că Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria” acordă asistență medicală și psihologică gratuită victimelor violenței în bază de gen, iar Asociația împotriva Violenței în Familie „Casa Mărioarei” acordă plasament temporar și asistență psihologică gratuită femeilor victime ale violenței în bază de gen.

În continuare Silvia Cociorvă, specialista Secției Prevenire a Direcției Generale  Securitate Publică a Inspectoratului General de Poliție a prezentat un filmuleț prin care a atenţionat publicul că familia este cea mai însemnată celulă socială de care depinde dezvoltarea, stabilitatea și existența întregii societăți. Familia trebuie să ocupe un loc tot mai important în preocupările tuturor factorilor responsabili de viitorul omenirii. S. Cociorvă a mai relatat, că în ultimii doi ani, organele de poliție au înregistrat 3822 de infracțiuni în familie. Tot în această perioadă, 3120 de femei, 487 de bărbați și 426 de copii, victime ale violenței în familie, au solicitat ajutorul autorităților. Regretabil este faptul că, în ultimii doi ani, 142 de femei au decedat ca urmare a violenței în familie, iar alte 12 victime ale violenței în familie au comis suicid.

Totodată, a menționat dna Cociorvă, datorită prevederilor Legii nr. 45 din 01.03.2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, în ultimii doi ani, 1744 de victime au beneficiat de ordonanță de protecție. 

Fie că vorbim despre violenţă fizică, sexuală, psihologică, spirituală sau economică, violența produce daune, atât morale, deci cauzează suferinţe fizice şi/sau psihice, care duc la umilire, frică, înjosire, incapacitatea de apărare împotriva violenţei, la apariția sentimentelor de frustrare şi a altor consecinţe cu caracter similar, cât și materiale, adică acele daune materiale, susceptibile de evaluare sau estimare financiară/pecuniară, rezultând din orice act de violenţă în familie, în concubinaj, precum şi costurile pentru examinarea cazurilor de violenţă în familie.

Astfel, Codul Penal prevede că persoana vinovată de comiterea violenței în familie riscă să fie pedepsită cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 180 de ore sau cu închisoare de la 1 an până la 12 ani, iar pentru cauzarea vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii soldată cu decesul victimei se va aplica o pedeapsă cu închisoare de la 12 la 15 ani.

Combaterea acestui flagel depinde de toți membrii societății, fie că aceștia sunt victime, ori că sunt martori ai cazurilor de violență.

Din 16 martie 2017 poliția are dreptul legal de a aplica Ordinul de restricție de urgență, prin care se urmărește evitarea riscurilor, se înlătură imediat agresorul din locuinţa familiei şi se stabilesc interdicţii prevăzute de lege în vederea prevenirii repetării sau comiterii acţiunilor violente. Astfel, se asigură victimei şi altor membri ai familiei protecție  sigură în locuinţa acestora. Doar în perioada 16 martie 2017 – 30 aprilie 2017, organe-le de poliție din țară au eliberat 270 de ordine de restricție de urgență, inclusiv 24 au fost emise de către Inspectoratul de Poliţie Rezina. Cei ce se încumetă să încalce acest ordin, riscă să fie sancționați cu arest contravențional de  3-10 zile sau amendă de 60-90 unități convenționale (3000-4500 lei)

O altă măsură legală este că pe lângă ordinul de restricție de urgență, victima poate solicita și ordonanța de protecție, act legal emis în 24 de ore de către instanţa de judecată, prin care se aplică măsuri de protecţie a victimei violenţei în familie pe un termen de până la 3 luni. Cererea pentru eliberarea ordonanţei de protecţie se depune de către victimă personal sau prin reprezentant, iar în caz de imposibilitate a depunerii cererii de către victimă pe motive de sănătate, vârstă, alte motive întemeiate, la solicitarea ei, cererea pentru elibe-rarea ordonanţei de protecţie poate fi depusă, în interesele victimei, de către organul de poliţie, organul de asistenţă socială sau de procuror. Pentru depunerea în instanţa de judecată a cererii de eliberare a ordonanţei de protecţie nu se plăteşte taxă de stat.

La rândul ei, instanţa de judecată emite, în 24 de ore de la primirea cererii, o ordonanţă de protecţie, prin care poate oferi asistenţă victimei şi copiilor ei, aplicând agresorului măsuri cum ar fi: obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de locuinţa victimei; obligarea de a sta departe de locul aflării victimei, excluzând și orice contact vizual cu victima sau cu copiii acesteia, cu alte persoane dependente de ea; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima sau cu copiii acesteia, cu alte persoane dependente de ea; interzicerea să se apropie de locul de muncă al victimei, locul de studii al copiilor, alte locuri determinate pe care persoana protejată le frecventează; interzicerea de a păstra şi purta armă, etc.

S. Cociorvă a îndemnat  persoanele care sunt victime ale violenţei în familie să apeleze după ajutor la poliţie (tel. 902), medicul de familie, asistentul social comunitar, administraţia publică locală.  Să se adreseze medicului-legist, pentru examinarea medico-legală şi constatarea gravităţii vătămărilor corporale, solicitând în prealabil îndreptare de la şeful de post/ofiţerul de sector, cât și să depună o cerere în instanţa de judecată pentru aplicarea măsurilor de protecţie.

 Organizatorii Campaniei au răspuns la întrebările participanților la eveniment.

Ziua Internațională a Familiei a fost proclamată prin rezoluția adoptată la 20 septembrie 1993 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, ca eveniment cu dată fixă – 15 mai a fiecărui an. Este sărbătorită pe întreaga planetă, începând cu anul 1995, scopul fiind sensibilizarea opiniei publice, sublinierea și accentuarea importanței familiei, cât şi  promovarea valorilor familiei – egalitatea, dragostea, respectul, împărţirea echitabilă a responsabilităţilor casnice, combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, copiilor, persoanelor în etate și altor membri ai familiilor. În concepția comunității internaționale, Ziua Familiei este prilejul de sensibilizare a cetățenilor și autorităților publice față de problemele, cu care se confruntă familia contemporană, dar și  buna ocazie de a celebra uniunea dintre soț, soție și copii.

 
Ion Perciun

 

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns