VIDEO// Dodon: Maia Sandu mai întâi a refuzat să-mi dea mâna, apoi a făcut cu noi coaliție.

Liderii Partidului Socialiștilor și Partidului Democrat au continuat discuțiile privind crearea unei coaliții de guvernare. Deocamdată se discută pe politicile interne și externe, ceea ce nu vizează și eventuale partajări de fotolii în Guvern, a declarat președintele țării, Igor Dodon.

„În utlimele zile au mai avut loc discuții la nivelul conducerii PSRM și PD.

În luna noiembri anul trecut, atunci când am desemnat candidatura la funcția de prim-ministru, am spus că este un Guvern minoritar și peste câteva luni urma să revenim cu o soluție. Un Guvern minoritar nu poate activa mult timp, de aceea trebuie să luăm o decizie, continuă acest cabine de miniștri, mergem la alegeri anticipate sau se crează o coaliție majoritară.

Dacă se ajunge la formalizarea unei coaliții, vom avea stabilitate următorii 2-3 ani. Dacă nu, atunci se va ajunge la alegeri anticipate”, a declarat șeful statului, Igor Dodon.

Potrivit oficialului, la moment discuțiile se axează pe politicile interne și externe ale țării, aceasta fiind prima etapă de negocieri.

„A doua etapă deja va viza partajarea ministerelor. Dacă se convine și pe al doilea, se va semna un acord de responabilitate de către PSRM și PD. Apoi se va veni la mine cu solicitări privind remanierile guvernamentale, aceasta va fi ultima etapă”, a spus Igor Dodon.

Întrebat de ce PSRM este gata de o coaliție cu PD, la 9 luni de la declarațiile că nu va forma o alianță cu această formațiune, Igor Dodon a menționat că democrații sunt în proces de reformare, ceea ce a schimbat situația.

„Dar Maia Sandu, cu care am stat la masa negocierilor și am numit-o prim-ministru, nu a vrut să-mi dea mâna, aici, la etajul doi, anul trecut în luna martie. Ulterior i-am încredințat tot Guvernul”, a mai spus Igor Dodon/

„Iată cei de pe dreapta umblă cu declarații piperate, dar nu tot ei îi sugerează Maiei Sandu să facă o colaiție cu PD dacă vrea să câștige alegerile prezidențiale?

Noi mergem pe aceleași principii pe care am mers cu Blocul ACUM, doar că nu vom oferi întreg Guvernul democraților. Vedem unde se va ajunge”, a mai spus Igor Dodon.

PSRM și PD au anunțat, săptămâna trecută, că lansează negocieri privind crearea unei coaliții majoritare. Democrații au solicitat jumătate dintre portofoliile din cabinetul de miniștri, iar socialiștii au lăsat să se înțeleagă faptul că sunt gata să cedeze, printre altele, Apărarea și Externele.

Sursa: unimedia.info

Distribuie

Lasă un răspuns