Un proiect de reabilitare a Ciulucului

Andrei Cibotaru, primarul de Ciulucani, în baza unor fotografii mai vechi şi acte, a demonstrat asistenţei gradul de depreciere a stării râului Ciuluc.

 

La Consiliul Raional Telenești, recent, a avut loc o întâlnire organizată de Secția Economie condusă de Loreti Anton și Gabriela Isac, reprezentantă a AO “EcoVisio” din Chişinău cu primarii din localitățile amplasate de-a lungul râului Ciuluc, în cadrul căreia a fost prezentat proiectul ”Managementul integrat al apelor și reabilitarea ecologică a bazinului râului Ciulucul Mic”, elaborat în cadrul inițiativei ”ActiveCiuluc”,  lansată de AO “EcoVisio”.

La întâlnire au participat Nicolae Rotari, primarul de  Ghiliceni,  Ion Borș, primarul de Câșla, Ștefan Roșca, primarul de Zgărdești, Vasile Socolovschi, primarul de  Mândrești,  Andrei Cibotaru, primarul de  Ciulucani,  Ștefan Bârcă, primarul de Verejeni, Tudor Țurcanu, primarul de Ratuș și Vladimir Lungu, șeful Inspectoratului Ecologic din raionul Telenești.

Andrei Cibotaru a  relatat pentru ”C” că salută şi susţine ideea autorilor proiectului respectiv:

”Urmează să luăm măsuri urgente de restabilire a albiei râului, care trece prin mai multe sate din raionul Teleneşti. În anii 70 ai secolului trecut, nu știu din care conside-rente, râul Ciuluc a fost scos din albia sa și redirecţionat într-un canal de zeci de kilometri. În consecință cursul a devenit mai rapid, situație care a depreciat mediul adiacent al râului. Debitul de apă a scăzut, malurile s-au surpat, nivelul apelor subterane, care alimentau satele, s-a retras catastrofal, au degradat și afluenții proprii ai Ciulucului. Pentru a restabili măcar ceva din ceea ce s-a distrus râul trebuie readus în albia veche. Autorii proiectului consideră că astfel Ciulucul își va domoli viteza apei, se va revigora flora și fauna din regiunea riverană. În acea albie Ciulucul era alimentat de mai multe izvoare subterane, care s-au păstrat. Dacă în fiecare primărie s-ar organiza curățirea izvoarelor și am revitaliza afluenții, am da o viață nouă râului. De fapt, este nevoie de un studiu aprofundat la temă şi sperăm că specialiștii în domeniu îşi vor spune cuvântul”, a  fost de părere primarul de Ciulucani.

În cadrul întâlnirii au fost desemnate și alte priorități: crearea pașaportului râului și elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru restabilirea albiei vechi; curăţirea de nămol a râului, dar şi a afluenților lui, curățirea izvoarelor, lichidarea gunoiștilor ilicite.

”În următoarele două săptămâni vom continua colectarea propunerilor, iar săptămâna viitoare deja urmează să fie aprobată lista reprezentanților raionului Telenești la Comitetul Subbazinal al râului Ciulucul Mic. Mulțumim Consiliului Raional Telenești și, mai ales, Direcției Economie, pentru susținere și organizarea întâlnirii, precum și tuturor celor prezenți pentru un dialog constructiv”, ne-a relatat Gabriela Isac, reprezentanta AO “Eco Visio”.

Dna Isac a precizat că ”ActiveCiuluc” este o inițiativă de mobilizare a oamenilor care trăiesc în bazinul râurilor Ciulucul Mare, Ciulucul Mijlociu și Ciulucul Mic pentru a îmbunătăți starea ecologică a regiunii. Aceasta este creată în cadrul proiectului ”Managementul integrat al apelor și reabilitarea ecologică a bazinului râului Ciulucul Mic” (aprilie 2018 – februarie 2019), realizat de către Asociația Obștească “EcoVisio” în baza grantului oferit din Proiectul SDC-ADA ”Consolidarea cadrului instituţional în sectorul de apă şi sanitaţie în Republica Moldova (Faza 01)”. Bugetul proiectului este evaluat la 25 000 dolari.

Amintim că izvorul Ciu-lucului se află în comuna Chetrosu, raionul Fălești, iar apele lui se varsă în Răut la hotarul între moșiile comunelor Ratuș și Sărătenii Vechi, raionul Telenești.

Ion Cernei        

Distribuie

Lasă un răspuns