Un monument dedicat eroilor căzuți în Primul Război Mondial a fost inaugurat la Rezina

Un monument în memoria grănicerilor Companiei VIII Rezina și eroilor rezineni căzuți în Primul Război Mondial a fost dezvelit marţi, 10 decembrie c., pe terasa întâia a or. Rezina. De fapt, acesta este o replică a monumentului inaugurat aici, cu contribuţia localnicilor, în a. 1936 şi care a fost distrus de autorităţile sovietice în 1945.

Monumentul a fost construit din iniţiativa şi cu contribuţia AO Monumentum şi avocatului Iulian Rusanovschi, graţie cărora mai multe monumente dedicate unității neamului românesc, ridicate pe teritoriul Basarabiei în perioada interbelică şi distruse în cea sovietică, au fost reconstituite. Printre acestea şi bustul Regelui Ferdinand I, înălţat în anul trecut în oraşul Rezina, dar şi mausoleul ostaşilor români cu basorelieful Regelui Ferdinand I inaugurate tot anul trecut în satul Lipceni, raionul Rezina.

Săptămânalul CUVÂNTUL a publicat câteva articole despre istoria monu-mentului în memoria grănicerilor Companiei VIII Rezina și eroilor rezineni căzuți în Primul Război Mondial, monument înălţat în a. 1936. Ultimul articol, în numărul din 01 ianuarie 2019, a fost pregătit cu concursul doctorului în istorie Mihai Taşcă. Atunci administraţia oraşului Rezina anunţa că a examinat şi acceptat propunerea avocatului Iulian Rusanovschi şi asociaţiei Monumentum din R.Moldova cu privire la restabilirea cu cheltuielile lor proprii a monumentului grănicerilor şi eroilor rezineni căzuţi în Primul Război Mondial pentru integritatea Patriei. În nota informativă la acea decizie se menţiona că monumentul ridicat în 1936 se afla în faţa bisericii din Rezina-târg, una din cele trei biserici din oraş, cea cu Hramul Adormirea Maicii Domnului, avea înălţimea de 6 m şi a fost construit la iniţiativa şi cu concursul material şi moral al corpului didactic şi al elevilor Şcolii de arte şi meserii din Rezina.

Duminică, la festivitatea dedicată inaugurării monumentului restabilit, alături de Iulian Rusanovschi şi colegii săi, conducerea oraşului Rezina, au participat deputatul în Parlamentul României Constantin Codreanu, savanţii Ion Negrei şi Anatol Petrenco, ex-şeful Inspectoratului Gene-ral al Poliţiei de Frotieră  al R. Moldova Rosian Vasiloi, reprezentantul Consulatului General România Bălți, Mircea Gherboveț ş.a. Un sobor de preoţi de la Mitropolia Basarabiei și Mitropolia Moldovei și Bucovinei a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor şi sfinţire a monumentului.

În cadrul ceremoniei s-a remarcat că la ora actuală peste tot în Europa, vulturii de bronz ai Victoriei și ai încetării focului din Primul Război Mondial veghează amintirea eroilor sacrificați trecerii macabre dintre epoci şi totodată sunt omagiaţi înaintaşii neamului, care în momentul de grea cumpănă au dat dovadă de curaj şi patriotism.

Participanţii la festivitate au depus coroane şi buchete de flori la monument.

 

Reporter “C”

Distribuie

Lasă un răspuns