Traian Băsescu, în Parlamentul UE: Dați perspectivă europeană R. Moldova, altfel va rămâne așa cum este

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, acum membru al Parlamentului European, a ținut o cuvântare despre R. Moldova în plenul Legislativului UE.
Acesta s-a adresat înaltei reprezentante UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, spunând că UE ar trebui să ofere o perspectivă clară Republicii Moldova, relatează agora.md.
„Problema R. Moldova e că nu știe care-i este viitorul. Uniunea Europeană refuză să-i dea perspectiva intrării în UE mai devreme sau mai târziu, atunci când va fi pregătită. R. Moldova este o țară aflată în zona gri și niciun politician din R. Moldova nu poate spune românilor din R. Moldova (dna Mogherini, R. Moldova e locuită de români) care e viitorul acestei țări aflată între Ucraina, Transnistria controlată de Moscova și frontiera UE. Concluzie: dați perspectivă europeană R. Moldova, altfel va rămâne așa cum este o lungă perioadă de timp”, a cerut Băsescu.
Traian Băsescu deţine funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European. Aceasta este considerată cea mai importantă, deoarece elaborează politica externă a UE împreună cu Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate.

Distribuie

Lasă un răspuns