Totalurile Expoziției Naționale „Fabricat în Moldova” 2020

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a prezentat totalurile celei de-a XIX-a ediție a Expoziției naționale „Fabricat în Moldova” 2020, cu genericul „Acasă! Autentic! Autohton!”

Potrivit președintelui Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova Sergiu Harea, Expoziţia a adunat 460 de antreprenori autohtoni, din 18 raioane şi UTA Găgăuzia, din diferite ramuri ale economiei naționale: industria alimentară, ramura vitivinicolă, industria mobilei, industria ușoară, utilaje, tehnică și aparataje, instituții de cercetări științifice, meșteri populari şi alte domenii.

Din regiunea Orhei la Expoziţie a fost prezent doar raionul Orhei, nu şi agenţi economici din raioanele Rezina, Teleneşti, Şoldăneşti.

Cei 4 antreprenori din municipiul Orhei au prezentat la Expoziția Națională „Fabricat în Moldova” 2020 uniforme, încălțăminte, mezeluri, fructe uscate și miere ecologică pură. Mierea care pleacă în Europa este miere polifloră, care este colectată în Republica Moldova, și miere de salcâm. La expoziție, de asemenea, au fost prezentate prune, mere, caise, piersici, dar și măceșe uscate, cât şi mix din fructe, care se vând pe piaţa internă, dar antreprenorii speră să pătrundă şi pe pieţele străine.

Expoziția Națională ”Fabricat în Moldova” 2020 va fi deschisă până în data de 02 februarie.

În acest an, expoziția a fost vizitată de aproximativ 61 500 de persoane, din R. Molodva, România, Belgia, Ungaria, Italia, Marea Britanie, Ucraina, Belarus, Federația Rusă, Turcia, Israel, Georgia etc.,  care au fost impresionate de calitatea produselor și de prețurile expozanților.

Au fost inițiate peste 110 rapoarte și contracte de colaborare,  acorduri de intenție dintre agenții economici autohtoni și reprezentanții vizitatori de peste hotare. Majoritatea contractelor încheiate au fost din domeniul conservațiilor fructelor și legumelor, ambalării, textilelor, prestării de servicii, mai menţionează sursa citată.

Distribuie

Lasă un răspuns