Stoianoglo a ridicat un salariu anual de aproape 650 de mii de lei,menționat în declarația sa de avere

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a depus vineri, 27 decembrie declarația de avere și interese personale. Potrivit documentului publicat pe portalul Autorității Naționale de Integritate (ANI), în ultimul an, înainte de a fi învestit în funcția de șef al Procuraturii Generale, Stoianoglo a ridicat un salariu anual de aproape 650 de mii de lei.

Potrivit declarației de avere și interese, înainte de a fi numit în funcție, actualul procuror general a fost angajat al organizații non-guvernamentale CMI Finlanda – Crisis Management Initiative, cu sediul la Helsinki, Finlanda.

Astfel, în 2019, Alexandr Stoianoglo a obținut 646 628 de lei, echivalentul a câte 53 885 de lei pe lună.

Tot în declarația de avere, Stoianoglo a trecut două imobile, un apartament de 161 de metri pătrați – în valoare de 942 047 de lei și un alt imobil de 60 de metri pătrați în valoare de 844 000 de lei.

Potrivit documentului, procurorul general mai deține și două mașini, un Hyundai Tucson de 350 de mii de lei și un Mitsubishi Outlander de 80 de mii de lei.

Declarația de avere și interese depusă de Alexandr Stoianoglo:

Alexandr Stoianoglo a fost învestit în funcția de procuror general pe 29 decembrie după ce candidatura lui a fost selectată de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) și înaintată spre aprobare președintelui R. Moldova, Igor Dodon.

Alexandr Stoianoglo a fost deputat și vicepreședinte al Parlamentului, fiind ales pe listele Partidului Democrat din Moldova (PDM). Stoianoglo a intrat în politică în 2001, când a candidat pe listele PDM la funcția de deputat, fiind pe locul 8, în lista condusă de Ion Sturza, dar din care făceau parte și Dumitru Diacov sau Vladimir Filat. Relansarea în politică s-a produs după evenimentele din aprilie 2009, fiind, iarăși, al 8-lea în lista PDM la parlamentarele din iulie 2009. Imediat după alegeri, Stoianoglo a fost promovat în funcția de vicepreşedinte al Parlamentului. Și la parlamentarele anticipate din noiembrie 2010, Stoianoglo a candidat din partea PDM, fiind al 11 în lista electorală, pe primele două locuri aflându-se Marian Lupu și Vladimir Plahotniuc. Stoianoglo a ajuns deputat și a fost ales președinte al Comisiei securitate națională, apărare şi ordine publică.

La parlamentarele ordinare din noiembrie 2014, Alexandr Stoianoglo nu a mai candidat, iar câteva luni mai târziu, în ianuarie 2015, a anunțat că părăsește PDM, și că va candida independent la funcția de bașcan al UTA Găgăuzia. „Viziunile mele nu coincid cu cele ale PDM pe care acesta le-a promovat faţă de Găgăuzia în ultimul an. Această politică a dus la scindarea societăţii găgăuze, a intensificat confruntarea Chişinău-Tiraspol”, declara Stoianoglo. La alegerile din Găgăuzia a obținut doar 4,98% din voturi într-o competiție câștigată din primul tur de actualul bașcan, Irina Vlah.

Sursa: zgd.md

Distribuie

Lasă un răspuns