Șeful statului salută „votul deputaților PSRM și PD care au susținut inițiativa” cu privire la reducerea poverii bugetare în urma furtului miliardului

Șeful statului salută „votul deputaților PSRM și PD care au susținut inițiativa” cu privire la reducerea poverii bugetare în urma furtului miliardului. „Asta înseamnă mai mulți bani rămași la buget, ce ne va permite să alocăm banii rămași pentru realizarea unor acțiuni care să aducă beneficii directe cetățenilor, pentru salarii și pensii mai bune”, a scris președintele țării pe pagina sa de Facebook.

„Urmează să găsim și alte soluții pentru ca cetățenii să nu mai plătească nimic pentru pagubele provocate de frauda bancară. În același timp, vor fi continuate în modul cel mai ferm acțiunile privind tragerea la răspundere a celor care au generat acest furt imens, care a pus în pericol siguranța țării”, a mai scris Igor Dodon.

Totodată, Dodon „regretă că PAS și PPDA s-au asociat cu deputații lui Șor și Candu în Parlament, au votat astăzi împotrivă ca povara miliardului să fie scoasă de pe umerii cetățenilor. Acest lucru arată că se configurează într-un mod obscur o nouă coaliție în Parlament, una care încearcă să-i protejeze pe cei care au furat miliardul, în schimbul altor înțelegeri politice ascunse”.

Cei vizați nu au comentat, deocamdată, aceste afirmații.

Igor Dodon / Sursa:Facebook

Parlamentul a aprobat, astăzi, în prima lectură, legea ce prevede redirecționarea a 50 la sută din profitul BNM în bugetul statului cu scopul de a reduce din povara asupra bugetului, pusă ca urmare a furtului miliardului din sistemul bancar.

Sursa: unimedia.info

 

Distribuie

Lasă un răspuns