SECOL ZĂLUD

De o lună ni s-a ordonat să stăm în casă.

De o lună stăm în casă.

De o lună ni s-a ordonat să ieșim doar pentru pâine.

De o lună ieșim doar pentru pâine.

De o lună ni s-a ordonat să nu mirosim florile de afară.

De o lună nu mirosim florile de afară.

De o lună ni s-a ordonat să privim cerul doar din casă.

De o lună privim cerul doar din casă.

De o lună ni s-a ordonat să ne privim de la distanță, să vorbim de la distanță, să ne îmbrățișăm de la distanță, să cântăm de la distanță, să plângem de la distanță. De o lună așa facem. Distanța e la ordinea zilei. De o lună nu mai avem voie să fim ce-am fost acum o… lună. Tot ce ne era permis acum o lună, acum nu  se mai poate. De o lună ni s-a schimbat radical viața. Nu mai e lume pe stradă, nu se mai aude râs de copii. Aleile sunt pustii, parcurile sunt goale, parcă și păsările au amuțit. Ici-colo se mai zărește câte o mască. Semn că trece cineva în mare grabă.

De o lună învățăm a trăi după alte reguli, dictate de… cine știe cine? De o lună trebuie să ne supunem. Cine știe cui? În caz contrar o pățim. HÂDA ne pândește peste tot. Știe și ne vede oriunde am dori să ne aciuăm de ea, de HÂDA. A venit de neunde, așa, pe tăcute, pe nevăzute, pe neauzite. Ca o fantomă. S-a aciuat, apoi a purces la secerat. Pe unii îi mai ocolește, că doar are de unde alege. Are criteriile sale vampirice de selecție, cunoscute doar de ea.  Cine are curajul să se ia de ea, să-i țină piept – o pățește. Nu iartă. De o lună e jale mare pe glob. A pătruns până și-n cele mai tainice locuri. Și seceră, și seceră, și seceră. Cu miile îi cad la picioare. Și tot nu se satură. Mai vrea, mai vrea, mai vrea să secere. Are ea ce are cu vârstnicii. Că-s mai plini de ani. Că-s mai plini de bunătate. Că-s mai plini de iubire. De asta-i preferă pe ei. HÂDA.

E neagră noaptea, e neagră ziua. E rece noaptea, e rece ziua. Deși soarele lucește. Deși pomii înfloresc. Admiri albul lor de la geamul pe care încă nu ți l-a luat nimeni. De aici nu te alungă încă nimeni. E geamul tău, numai al tău, n-ai cum să-l împarți cu altul, căci cu e voie. Căci și de la geamul tău trebuie să păstrezi distanța. Acesta e ordinul! Și ordinul nu se discută. Te conformezi. Accepți monotonia cea de toate zilele, înghiți în sec și te conformezi. Nu știi când vei avea voie. Nimeni nu-ți poate da o estimare. Stai în casă și taci. Nu ești chemat pe linia întâi, acolo se duc alții, cu pregătiri speciale. Tu, cu pregătirea ta, te-ai pomenit că ești bun doar de a sta în casă. Poți spune ceva? Să strigi cât te țin plămânii, că tot degeaba. Așa că stai în casă și înghite.

Cică HÂDA mai are un frate pe care-l cheamă COVID-19. Cine l-o fi născut și botezat așa? HÂDA la îndemnul lui își face de cap în lume, cică el are puteri nelimitate.   Poate să ajungă unde nici vântul nu pătrunde prea lesne. E un  Vifor-negru din basmele cu balaurii cu șapte capete. Dală-l lovește pe un nefericit, cad victime alte zece. Și tot așa.

De o lună. Dar am trecut în a doua deja și nimeni nu ne poate spune cât timp va mai hoinări prin lume HÂDA cu fratele ei COVID-19.

Stăm în casă. Dar parcă nici casa nu ne mai e casă. Citim, dar parcă nici cititul nu ne mai priește. Scriem… Dar scrisul e plin de jale. Vreau să-l mai colorez cu ceva viu, dar nici culorile nu mai sunt cele care au fost cândva, au pierdut din strălucirea lor .

Ascult muzică. Dar nici muzica nu mai e muzică. Sună a jale, nu știu cum.

Nimic nu mai e cum a fost acum o lună.

Monotonie alimentată cu multă durere.

Nimic  nu va mai fi la fel.

Lumea va fi regândită!

Lumea va fi rezidită!

 

 

Viorica Ciubotaru

Distribuie

Lasă un răspuns