Scos nevătămat de salvatorii din Orhei din maşina strivită de un stâlp

Şoferul unui automobil a supravieţuit unui impact dublu cu un pilon de electricitate de pe carosabil. Accidentul s-a produs miercuri seara, la Peresecina, iar salvatorii l-au scos pe bărbat viu şi nevătămat, din mașina distorsionată, relatează radioorhei.info.

Potrivit lui Dumitru Belinschi, locotenent al Serviciului de salvatori din cadrul Direcţiei Situaţii Excepţionale Orhei, intervenţia salvatorilor a fost solicitată la ora 18.45, de către poliţia din Orhei. Apelul a parvenit din cauza accidentului rutier produs pe traseul Chișinău-Soroca, în preajma satului Peresecina.

În urma derapării de pe carosabil, un autovehicul de marcă BMW a fost proiectat într-un pilon de electricitate. Din cauza ciocnirii violente, pionul s-a prăbuşit peste mașină și l-a blocat pe şofer în interior. Datorită intervenţiei prompte a salvatorilor, conducătorul auto a fost eliberat dintre fiarele automobilului.

Din fericire, în afară de şofer, care s-a ales doar cu o sperietură zdravănă, în salon nu se mai afla nicio persoană. 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns