Salarii mai mari pentru directorii unor instituții educative și angajați ai MAI

Foto simbol avantulliber.com

Directorii de grădinițe, școli și colegii vor primi salarii mai mari, în medie cu 1000-1200 de lei, potrivit modificărilor operate de Guvern în Legea bugetului de stat pentru 2019, transmite IPN.

Potrivit aceluiași document, vor fi majorate şi salariile subofiţerilor, dar şi ofiţerilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. În acest caz, majorările vor constitui între 500 și 800 de lei.

Introducerea modificărilor în cauză în Legea bugetului de stat pentru acest an a fost aprobată de către Guvern prin asumare de răspundere. Conform aceluiași principiu, în cadrul ședinței recente, cabinetul de miniștri a aprobat încă șase proiecte.

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns