În ajunul Zilei internaționale a ocrotirii copilului, elevii claselor primare de la Gimnaziul Țânțăreni, raionul Teleneşti s-au întâlnit cu poeţii Ianoș Țurcanu, Iulian Filip, prozatorul și pedagogul Aurelian Silvestru, care au donat bibliotecii școlare un lot impunător de carte. Dar partea cea mai interesantă a întâlnirii a fost o rundă de întrebări puse de elevi, la care au răspuns maeștrii cuvântului. Iată doar câteva din ele.
– Maestre Aurelian Silvestru, e foarte greu să fii scriitor și director de liceu?
– Pentru un om este important să aibă o vocație și o dragoste. Le am pe amândouă – cea a scrisului și cea de pedagog, prin urmare nu-mi este greu să fac față ambelor pasiuni.
– Dle Aurelian Silvestru, copiii Dumneavoastră v-au urmat calea?
– Copiii mei sunt ingi-neri și economiști, dar sunt mândru de ei, fiindcă mi-au adus niște nepoți tot așa de ingenioși ca voi!
-Domnule Iulian Filip, care este tema ultimei poezii pe care ați scris-o?
– Cât ar fi de straniu – despre durerea care o am de trei luni la genunchiul stâng. Iată poezia:
Eu pe viață nu mă plâng,
Numai pe genunchiul stâng.
Pe un genunchi și un rărunchi,
Pe o vecină și pe un unchi,
Pe cinci dinți și un plămân,
Dar tot vreau să mai rămân,
Tot mai vreau să mai trăiesc
Până mă călătoresc
Unde-i iarbă și răcoare
Și nimica nu te doare.
– Dle Iulian Filip, ce vă face să scrieți: amintirile din copilărie sau dragostea de copii, nepoți?
– De fapt, noi nu ne-am despărțit de copiii care am fost cândva. Dacă mai ai copii și nepoți, această stare a copilăriei din noi se amplifică!
– Domnule Iulian Filip, puteți să recitați o poezie preferată de Dumneavoastră, dar scrisă de alt autor?
– Știu mai multe, dar cea mai scurtă este a lui Petru Cărare:
O… câți poeți la vârsta mea
Erau demult chiar clasici, da!
Iar eu, ajuns la vârsta lor,
Nici clasic nu-s,
Dar nici nu mor.
– Domnule Ianoș Țurcanu, ce faceți când nu faceți literatură?
-Am o mulțime de preocupări: mă întâlnesc cu prietenii, ascult muzică clasică. Dar pentru timp liber nu prea am timp…
– Domnule Filip, ce șotii făceați când erați mic?
– Ce-i drept, nu am avut copilăria care o aveți voi azi. În gospodărie eram responsabil de îndeplinirea programului alimentar la secția lactate. Adică pășteam vaca. E adevărat, părinții nu mă controlau, adică aveam multă libertate, inclusiv și să fac șotii.
-Domnule Iulian, câți nucari ați sădit în viață?
– Cred că unul, pe care l-am sădit la Sofia, satul meu de baştină, dar nu țin minte să fi dat roadă. Dar, am scris o poveste numită ”Nucul cu o singură nucă” și o carte care se numește ”Nuca lui Newton!” Voi știți de mărul lui Newton, dar istoria cu nuca lui Newton doar Iulian Filip o știe!
– Domnule Ianoș Țurcanu, când ați recitat prima poezie?
-Țin minte să fi avut vreo patru ani când părinții au început a mă ruga să le recit poezii la neamurile noastre venite în ospeție. Mă urcau pe un loc anume, de cele mai dese ori pe prispă. Uite așa de atunci mi-a intrat poezia în obicei și, precum vedeți, nu pot fără ea!
-Domnule Țurcanu, povestiți-ne despre copilul care l-a pictat pe Dumnezeu.
– Da, într-adevăr, am o poezie despre acest copil. Este un chip comun al copilului cu Dumnezeu în suflet, precum îl aveți și voi. Dacă faci o faptă bună este ca şi cum l-ai picta pe Dumnezeu…
Ala Ambrosi, bibliotecara gimnaziului, ne-a spus că în această rundă de întrebări și răspunsuri toată sala a discutat cu oaspeții:
”Pentru noi, maturii, era important ca dialogul între micii cititori și literații noștri să fie productiv și de folos. Astfel considerăm că activitatea ne-a reușit”.
Ianoş Ţurcanu, Iulian filip şi Aurelian silvestru (de la stânga) în dialog sincer cu elevii de la Gimnaziul Ţânţăreni
Ion Cernei