Prețurile la combustibili în Moldova în comparație cu alte state din regiune

Prețul carburanților realizaţi la staţiile de alimentare din Republica Moldova au fost majorate în această săptămână, în special la gazul lichefiat cu 12%, în timp ce la benzină şi motorină cu 3-4%.

Cu toate aceste scumpiri, avem în continuare bine-merci preţuri mai mici în comparaţie cu practic toate statele din regiune, cu excepția Georgiei, Rusiei şi Belarus

Astfel, un litru de benzină A-95 în Republica Moldova costă în medie acum 0.97 de euro, în timp ce în Ucraina – 1.02 euro, România – 1.10 euro, Bulgaria – 1.11 euro, Lituania – 1.25 euro, Serbia – 1.27 euro, Albania şi Estonia – 1.41 euro, Grecia – 1.62 euro.

Doar în Georgia, Belarus şi Rusia preţurile sunt mai mici – 0.80 euro, 0.75 euro şi respectiv – 0.67 euro pentru un litru.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La motorină, diferenţele sunt chiar mai evidente. Astfel, un litru de motorină în Republica Moldova costă 0.87 de euro, în timp ce în Ucraina – 1.0 euro, Bulgaria – 1.12 euro, România – 1.14 euro, Lituania – 1.18 euro, Serbia, Albania şi Grecia – 1.40 euro.

În Georgia, Belarus şi Rusia preţurile sunt mai mici – 0.83 euro, 0.75 euro şi respectiv- 0.68 euro pentru un litru.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mold-street.com scrie că diferenţele de preţ se datorează în special politicii fiscale şi vamale ale statelor, dar şi faptului dacă acestea dispun de rezerve de petrol, lucru care le permite să menţină preţuri mai mici.

Pentru comparaţie, accizul achitat în România pentru 1.000 de litri de benzină A-95 este de 371 de euro, în Lituania – de 466 euro, în Estonia – de 563 euro, în Grecia – de 711 euro, iar în Olanda – 808 euro. În acelaşi timp, în Republica Moldova accizul este în prezent de 5.960 lei pentru o tonă sau circa 306 euro. Dacă ar fi recalculat pentru o mie de litri, apoi accizul ar fi de 244 de euro sau cu peste 50% mai mic decât în România şi de 3 ori ca în Grecia.

La motorină, însă, acciza în Moldova este de 4-5 mai mică decât în statele UE. Astfel, în prezent se aplică o acciză de 2.508 lei sau 128.5 euro pentru o tonă, ceea ce este mai puţin de 100 de euro pentru 1.000 de litri. Pentru comparaţie, accizul achitat în România pentru 1.000 de litri de motorină este de 340 de euro, în Lituania – de 372 euro, în Estonia – de 493 euro, în Grecia – de 422 euro, iar în Olanda – 511 euro.

Un alt factor este şi mărimea TVA achitată pentru fiecare litru de carburant, care oscilează de la țară la țară: 17% în Luxembourg, 19% în România, 20% în Moldova şi Bulgaria, 21% în Lituania şi Letonia, 24% în Grecia şi 27% în Ungaria.

Sursa: autoexpert.md

 

Distribuie

Lasă un răspuns