Piața Centrală se închide pentru o perioadă nedeterminată din motivul COVID-19

Piața Centrală se închide pentru o perioadă nedeterminată. O dispoziție în acest sens a fost semnată de primarul general Ion Ceban în urma şedinţei de astăzi a Comisiei municipale privind situaţiile excepţionale.

La fel, municipalitatea va închide și cantinele sociale.

„În urma ședinței s-a decis următoare:

1. Intensificarea Campania informațională cu privire la măsurile de prevenire a COVID – 19.

Vor fi instalate panouri informative la scară largă. Mesaje informaționale vor fi plasate inclusiv pe ecranele mari LED, panouri mici, light boxuri şi la staţiile de aşteptare a transportului public, pe internet şi la TV.

2. O altă acţiune importantă în prevenirea răspândirii virusului de tip nou este închiderea pentru o perioadă Pieţii Centrale din Chişinău. Și vom recomanda și altor piețe să facă acelaș lucru.

3. Sistăm activitatea cantinelor sociale şi vom asigura livrarea bucatelor acasă.

4. Limităm accesul la serviciile sociale în instituții și direcționăm spre suport la domiciliu.

5. Încercăm să motivăm trecerea magazinelor în regim online, livrare la domiciliu, achitare online, pentru ca oamenii să contacteze cât mai puţin.

6. Vom întreprinde acţiuni mai stricte de control în transportul public și cel privat, terenuri de joacă, sport, spatii publice în ceea ce priveşte dezinfecția.

7. Intenţionăm ca cei mai buni profesori să înscrie cursuri pentru curricula națională pe clase și profiluri, de exemplu pe 2 săptămâni înainte.

În acest scop vom cere ajutorul Guvernului, misiunilor diplomatice şi ambasadelor acreditate la Chişinău”, se arată în dispoziția lui Ceban.

 

Amintim că pe 12 martie au fost confirmate încă două cazuri de coronavirus în Republica Moldova, ridicând numărul acestora la 6 pacienți, toți reveniți din Italia, țară afectată de Covid-19.

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis sistarea orelor și procesul educațional în toată țara, indiferent că este vorba despre educația preșcolară, școlară sau universitară.

Sursa: unimedia.info

Distribuie

Lasă un răspuns