Omagiu profesorului și savantului Pavel Vizir originar din Ciorna/ Rezina

Comunitatea academică și științifică din Republica Moldova a suferit o mare pierdere.

La 10 octombrie 2016 s-a stins din viață Pavel Vizir, profesor universitar, doctor habilitat în filosofie, specialist de înaltă calificare în domeniul logicii și a metodologiei științei. 

Profesorul Pavel Vizir s-a născut la 24 ianuarie 1937, în satul Ciorna, județul Orhei. Părinții – Ion și Elena, erau oameni harnici, gospodari și în acest spirit și-au educat și și-au îndrumat cei patru copii – trei feciori și o fiică.

 În anul 1960 Pavel Vizir a  absolvit Facultatea de Fizică și Matematică a Institutului Pedagogic ”Ion Creangă” din Chișinău. După șapte ani de activitate ca profesor școlar la Vorniceni / Strășeni, dânsul a devenit cadru didactic la, pe atunci, Universitatea de Stat din Chișinău (actuala USM). Aici Pavel Vizir a parcurs calea de la lector-asistent până la profesor universitar, șef al Catedrei de Filosofie și decan al Facultății de Filosofie și Psihologie, înființată pentru prima dată între Prut și Nistru.

De menționat că în vara lui 1964 la Universitate șef al Catedrei de Filosofie devenise Alexei Vasil´evici Șceglov (1905-1996). Dânsul avea titlul de profesor încă până la 1940, când a fost arestat. După 10 ani de detenție la nordul Uralilor și, după eliberare și activitatea de profesor la Permi, a decis să vină la Chișinău. În condițiile când ecoul dezghețului hrușciovist mai continua, dânsul a conștientizat necesitatea și a contribuit mult la trecerea predării filosofiei pre limba populației băștinașe. În acest scop, prof. Șeglov a susținut angajarea la Catedra de Filosofie a mai multor proaspeți absolvenți moldoveni. Iar atunci când unul dintre aceștia pleca la studii de aspirant (actualmente – doctorand) șeful ruga pe cineva dintre colegii localnici sau pe cel care devenea aspirant să-i recomande o persoană, care s-ar fi potrivit la postul de asistent ce se elibera. Așa se explică faptul că, atunci când pleca la studii de doctorat asistentul Vasile Țapoc (ulterior, dr. hab. prof univ.), lectorul superior Nicolae Cojocaru i l-a recomandat prof. Șceglov pe Fiodor Verțan (actualmente dr. hab., prof. univ. cu numele corectat în Tudor Vârțanu). Iar la plecarea acestuia din urmă în doctorantură el i l-a recomandat profesorului pe colegul său de studenție, Pavel Vizir.

Proaspătul angajat, Pavel Vizir, a îndreptățit pe deplin toate așteptările, devenind  pentru o perioadă de aproape 50 de ani membru activ al comunității științifico-didactice din Republica Moldova, continuând cu dăruire și pricepere tradiția de promovare a cadrelor naționale.

În 1972 susține cu succes teza de doctor în filosofie, iar în 1990 – teza de doctor habilitat în filosofie. Între anii 1987-2002 este șef al Catedrei de Filosofie a USM. A fost unul dintre fondatorii Facultății de Filosofie și Psihologie și primul decan al acesteia, participând activ și continuând traseul pregătirii cadrelor de înaltă calificare.

În următorii ani a coordonat activitatea Departamentului de studii postuniversitare și reciclare a USM, a fost președinte al Comisiei de experți în cadrul Consiliului Superior de Atestare și Acreditare a Republicii Moldova, a activat la Universitatea de Studii Europene din Moldova.

     Pe parcursul activității la USM, profesorul Pavel Vizir s-a manifestat în domeniul științei filosofice prin publicarea a circa 200 de lucrări științifice și metodice, inclusiv 8 monografii. A participat la diferite congrese și simpozioane unionale și internaționale. În anul 1978 participă la cel de-al XVI-lea Congres Filosofic Mondial (Duesseldorf, Germania). A colaborat activ cu Institutul de Filosofie din Havana (Cuba), fiind coautor al lucrării fundamentale în 2 volume: La dialectica y las metodes scientificos generales de investigation (Havana, 1992).

Pe parcursul acestor ani a coordonat 11 teze de doctor în domeniul filosofiei.

Pentru activitatea sa didactică și științifică, în semn de înaltă apreciere, profesorul universitar, dr. habilitat Pavel Vizir a fost decorat cu medalia Meritul Civic.

Pavel Vizir a fost nu doar un talentat pedagog și savant, dar și un Om deosebit, evidențiindu-se prin energie și ingeniozitate, sinceritate și generozitate, mărinimie inepuizabilă, care-i inspira și-i susținea pe cei din jurul său. Ținea foarte mult la discipolii săi – studenți, masteranzi, doctoranzi, dar și la colegii săi profesori, pentru care a fost un adevărat prieten, un dascăl înțelept, pe sfaturile și ajutorul căruia puteai conta cu siguranță.

Și-a iubit nespus de mult familia – soția, fiica și feciorul,  cei patru nepoței de care era încântat și nespus de mândru.

Noi, foștii și actualii colegi ai profesorului Pavel Vizir, suntem profund îndurerați de această mare pierdere și exprimăm sincere condoleanțe și sentimente de compasiune familiei îndoliate, rudelor, prietenilor, tuturor celor care l-au cunoscut și l-au respectat pe Savantul, Profesorul, Omul PAVEL VIZIR.  Va rămâne în memoria noastră ca o personalitate deosebită, un profesor universitar dedicat cauzei educației tinerelor generații, promotor al celor mai sacre valori.

Suntem siguri că nu numai rudele sale de acasă (de la baștină) și nu numai acei dintre consăteni care îl mai țin minte, dar și copiii de azi și de mâine ai Ciornei sale au și vor avea tot dreptul de a fi mândri de cel care a fost PAVEL al lui ION și al ELENEI VIZIR.

Fie-i amintirea cât mai îndelungă! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Nicolae Cojocaru, dr. în filos., conf. univ.; Vasile Țapoc, dr. habilitat în filos., prof. univ.; Dumitru Căldare,dr. habilitat în filos., conf. univ.; Svetlana Coandă, dr. habilitat în filos., conf. univ.; Alexandru Jolondcovschi, dr. în filos., conf. univ.

 

  

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns