O viaţă dedicată pacienţilor

La sigur, foarte mulți șoldăneșteni au recunoscut-o pe doamna din imagine. Eu, spre exemplu, am văzut-o, prima dată, acum jumătate de secol. Se îmbolnăvise fratele meu și mama m-a trimis la dna Lidia Condrea s-o chem în ajutor. Deși era oră târzie, dumneaei a mers fără ezitare. Mai mult, mi-a dat o cutie cu vitamine, ca “să cresc mare și puternic”.

Astăzi doamna Lidia Condrea este decana de vârstă a echipei de medici de la spitalul raional Șoldănești. Mai bine de jumătate de secol, dumneaei alină durerile pacienţilor. Primii 15 ani de activitate doamna Condrea a muncit în calitate de medică-pediatră. Apoi s-a recalificat în medică de familie. Chiar dacă a ajuns la o vârstă înaintată, doamna Condrea continuă să rămână în serviciul pacienţilor. Şi încă un detaliu impresionant: toată viaţa Lidia Condrea a muncit în cadrul spitalului raional Șoldănești.

Text şi foto de Victor Sofroni

 

Distribuie

Lasă un răspuns