Nepotul reconstituie drumurile războiului bătătorite de bunicul său

Despre dorința de a afla pe unde a luptat bunicul său de pe mamă, inginerul Alexei Mereuță, consilier raional de Teleneşti, mi-a vorbit mai demult. Bunicul său, Toader Platon, era născut în 1906 și s-a aflat în Armata Roșie din luna mai până în decembrie 1944, când a fost rănit grav. Alexei, născut în 1964, nu l-a cunoscut, bunicul trecându-se din viaţă la nici 55 de ani. Schija îi retezase o parte a craniului şi medicii ca prin minune l-au scos din gura morţii. S-a întors acasă, a supraviețuit foametei, în colhoz a intrat printre ultimii.

Alexei Mereuță

 Despre viaţa şi suferințele bunicului Alexei a aflat de la bunica sa. Ulterior, și-a făcut casă pe locul unde s-a aflat gospodăria bunicilor. Acum îl preocupă istoria baştinei pe segmentul consătenii în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. La Ineşti nu mai este în viaţă nici un veteran al acelui măcel.

Împreună am mers la arhivele locale, dar am aflat doar că în RSS Moldovenească, începând cu aprilie 1944 și până în februarie 1945, au fost organizate 4 mobilizări masive, fiind luate sub arme contingentele anilor 1896 – prima jumătate a anului 1927. Mulți din ei au fost băgați în foc fără nicio pregătire militară. Se mai cunoaște că URSS a încălcat prevederile acordurilor internaționale de atunci, care interziceau mobilizarea populației de pe teritoriile cucerite. Mobilizarea și concentrările în Armata Română în caz de război se făceau numai în baza regimentelor unde mobilizatul a făcut serviciul militar în termen, acesta trebuia să aibă 21 de ani împliniţi și întreg cursul de instrucție susținut…                                                                              

Şi iată că săptămâna trecută Alexei mi-a comunicat că, utilizând informațiile de pe site-ul www.pamyat-naroda.ru, a reuşit să restabilească în întregime calea de luptă a bunicului său, dar şi a tuturor celor 47 de locuitori ai satului Inești mobilizați în perioada 26 aprilie – 01 mai 1944.

”Relațiile bunicului meu cu puterea sovietică au fost cam complicate. În 1941, când deja începuse războiul, nişte ruși dintr-o unitate în retragere, intrând în gospodăria lui, l-au acuzat de dezertare din armată, condamnându-l într-o ședință improvizată de tribunal la moarte prin împușcare. Când îl duceau să-l împuște nu departe de sat în niște stufării, a reușit să-l înduplece pe soldatul care-l excorta că este creștin ca şi dânsul și că nu poartă nici o vină. Soldatul a slobozit glontele în aer. Bunelul a revenit acasă peste două zile, când armata roşie era deja departe de sat”- spune Alexei.

Cei 47 de ineșteni înrolați sub arme au fost repartizați o parte la Mozâri în Bielarusi, unde au completat Divizia 415 de puscași, Regimentul 1323, batalionul nr.6, altă parte – la Timișoara, regimentul 210 rezervă infanterie.

”Am găsit până și completarea grupei compuse din 13 oameni, unde comandant era un ucrainean. Dar şi date dintr-o anchetă, unde în dreptul lui Platon Fiodor e scris că a făcut serviciul militar în Armara Română, că doi frați sunt în România, numele soției etc. Instrucții de luptă cu trageri nu a făcut nimeni”, continuă Alexei.

Astfel deveni clar, că o mare parte a ineștenilor au participat la Operațiunea ”Bagration” (numele codificat al ofensivei Armatei Roşii în cel de-al Doilea Război Mondial de pe teritoriul Bielorusiei și al Poloniei). Operațiunea s-a desfășurat între 22 iunie – 19 august 1944. Această ofensivă a dus la distrugerea aproape completă a Grupului de Armate Centru și a trei dintre armatele componente: Armata a 4-a, Armata a 3-a Panzer și Armata a 9-a germane.

Alexei Mereuță a reușit să găsească în internet mai multe hărți cu dispozitivele de la acel moment.

”În documentele de război termenul ”de pază” va intra ulterior sub sintagma sinistră SS. Dar cu siguranță, consătenii mei au fost trimiși în luptă practic fără pregătire. Pot să descriu pe scurt doar operaţiunea de la 10 – 14.07.1944, unde unitatea în care erau ineştenii noştri a primit misiunea de a instala controlul asupra nodului de cale ferată care trecea peste râul Gorani în localitatea Recite. Regimentul lor a încercuit batali-oanele germane 242 de pază şi 221 pionieri, care mai apoi au fost nimicite în cadrul operațiunii “Bagration”. În această luptă bunicul meu a fost grav rănit, astfel pentru el războiul s-a încheiat. Soarta celorlalți îneșteni, care au ajuns cu regimentul până la Scetin, pe malul râului Oder, unde acum se află granița polono-germană, urmează a fi studiată. Am extras de pe net copii arhivate de hărţi, cu dislocarea trupelor, jurnalul comandantului, listele efectivului, schemele și documentele privind operațiunile de luptă, descrierea lor”, mi-a spus Alexei Mereuţă.

Întrucât Covid-ul îi permite să stea acasă, Alexei Mereuță s-a apucat să caute locurile de odihnă veșnică ale sătenilor săi căzuți în lupte. Până la moment nu se cunoaște numărul lor exact. A reușit să găsească câteva nume și este convins că îi va găsi pe toți or, informațiile de pe site-ul respectiv răspund la cele mai surprinzătoare întrebări privind destinul basarabenilor mobilizaţi în calitate de carne de tun în acel măcel internaţional, unul străin și total nedrept pentru ei.

Ion Cernei   

Distribuie

Lasă un răspuns