Mihail Budurin: Sper că 2020 va fi pentru ţară şi satul nostru unul de cotitură

– Domnule Mihail Budurin, sunteți primar de Trifești, Rezina la al doilea mandat. Ce v-a motivat să candidați la această funcție?

 –  Dorința de a  schimba ceva în satul unde m-am născut și am crescut. Cunoșteam problemele cu care se confruntă comunitatea noastră, iar începând cu 2011, când am fost ales consilier local, am început să caut și căi de rezolvare a lor. În 2015 am decis să candidez la funcția de primar, m-am simțit în stare să  fac lucruri bune pentru consăteni. Şi pe parcursul primului mandat am reușit să deschidem grădinița, care nu activa de 20 de ani. Deasemenea am reușit să conectăm 25 de gospodării la rețeaua de aprovizionare cu gaze naturale, am amenajat o piață agricolă, am reparat o bună parte din drumurile localității, am construit linii de iluminare stradală, a fost reparat complexul “5 Izvoare” etc.

La alegerile din 20 octombrie 2019 am mai candidat pentru un mandat, ca să duc la bun sfârșit lucrurile pe care nu le-am reușit. Consătenii m-au susţinut şi sper să reuşesc tot ce mi-am pus în gând.

– Care sunt cele mai grave probleme cu care se confruntă satul?

– Probleme sunt multe și ele nu se vor termina niciodată. Mă bucură faptul că am reușit să duc la bun sfârșit proiectul care prevedea aprovizionarea cu apă potabilă a sătenilor. Alte probleme importante ar fi conectarea tuturor gospodăriilor la sistema de aprovizionare cu gaze naturale, exodul tinerilor,  infrastructura învechită etc. Avem nevoie de mai multe investiţii capitale, care ar putea fi aduse prin diverse proiecte. Dar fiecare proiect necesită şi contribuţii locale, pe care noi, cu bugetul nostru şi veniturile modeste ale locuitorilor, nu le putem asigura.

 – Ce planuri aveți pentru anul 2020?

 – Noi, împreună cu 120 de gospodării, așteptăm finanțare pentru gazoducte de la Fondul de Investiții Sociale.

Cu bani din Fondul rutier, dar şi din proiectul “Drumuri bune” sperăm să aducem în ordine drumul central spre școala-grădiniță. Avem alocați niște bani din bugetul de stat pentru reparații la Casa de cultură și iluminarea stradală.

O problemă dificilă este lipsa locurilor de muncă pentru o bună parte din săteni, care din această cauză părăsesc localitatea.Unii săteni s-au angajat la fabrica de cablaje din Orhei, alţii – la întreprinderi şi instituţii din centrul raional. Cei câţiva agenţi economici din sat se ocupă cu agricultura, dobândirea pietrei, creșterea peștelui, comerţul produselor alimentare (5 magazine), dar posibilităţile lor în crearea unor locuri de muncă şi majorarea veniturilor în bugetul local sunt restrânse.

Şi totuşi, fiind o persoană optimistă, sper că a. 2020 va fi pentru  ţară şi  satul nostru unul de contitură spre bine.

S. Trifeşti a fost atestat documentar pentru prima oară într-un document din 1604. Conform recensământului din a. 2014, aici locuiau 847 de oameni. Bugetul local pentru anul 2020 la venituri şi cheltuieli este de 1,234 milioane de lei.

 Eliza Mihalache, stagiară

 

Distribuie

Lasă un răspuns