Mi-i teamă că din nou ne-a reveni ceea ce vom râni din poiată

Foto simbol. Sursa: diez.md

Este în plină forfotă desfăşurarea campaniei electorale. Cu toate noutăţile ei, esenţialul rămâne acelaşi: cine va alege  untul, cine va smântâni ulcioarele şi cui îi va reveni să mulgă văcuţele. Nouă, celor mulţi, cărora astăzi ne aparţine decizia, mult mi-i teamă că din nou ne-a reveni ceea ce vom râni din poiată. Deci, totul va depinde de acele persoane pentru care ne vom da votul. 

Şi din nou întrebarea: cine este demn de încrederea noastră? Unii actori electorali ne îndeamnă spre răsărit, alţii spre asfinţit, unii ne mângâie cu drumuri, alţii cu magazine sociale – toţi acum cu acte de binefacere, concerte, cu dulciuri şi alte produse la pachet, cu ceasuri şi încă unul Dumnezeu ştie care şi ce va mai inventa.

Ca totdeauna se murdăresc unii pe alţii, se ameninţă, dar important e că toate nelegiuirile, ca şi miliardele furate, precum şi pedepsirea celor ce au responsabilitatea pentru fraude rămân nerealizabile. Ba mai mult: toată bătălia este pentru a evita răspunderea! Şi când oare noi, cei mulţi, ne-om învăţa minte, să deosebim dreptatea de minciună şi hoţii de oamenii cinstiţi? În convorbirile cu mai multe persoane am simţit o dezorientare mai mare ca oricând. Nu sunt eu în drept să prescriu reţete, fiecare trebuie să aibă capul său, dar un lucru îl ştiu exact: ar fi timpul să-i taxăm pe fiecare după merit. Ai furat – locul tău e în altă parte, nu la conducere; n-ai fost stăpân, n-ai putut apăra bunul nostru – nu ne mai meriţi încrederea! Mai mulţi ani în urmă am dedicat conducerii ţării de atunci o poezie, care este actuală şi azi.

Unde eşti, bătrânul meu părinte?

Unde eşti, bătrânul meu părinte,

Să te scoli să vezi ce viaţă avem?

Am ajuns la spusul cărţii sfinte:

Noi de noi nu ştim cine suntem.

Avem două ţări cu-aceeaşi limbă,

Din senin şi-a treia o croim,

Întărim hotarele cu sârmă,

Doar cu vize-acum să ne-ntâlnim.

Importanţi, vorbim de lucruri sfinte,

Batem pas grăbit să ne unim,

Dar şi-acum, la fel ca înainte,

Tot mai nesimţiţi ne despărţim.

Am ajuns să fim mai reci ca gheaţa,

Tot mai cruzi şi mai nesăţioşi,

În zadar ne-ntinde şanse viaţa,

Parcă chiar am fi un neam de proşti.

Ne cuprinde-o lăcomie dură

Şi tot degradăm din răsputeri,

Cel bogat pe cel sărac îl fură

Şi îşi tot doreşte-averi, averi!

Nu jertfim calicilor, iar robi

Nu-i vedem mai mult ca ei pe noi,

Ne-ncălzim sătui la gura sobei

Şi negăm că sunt flămânzi şi goi.

Legile aşa le-am potrivit,

Să ne favorizeze azi şi mâine

Şi ne bucurăm că ne permit

Să scuipăm în apă şi în pâine.

Ne pătrunde nepăsarea-n oase,

Insistent dorim fotolii moi,

Dar în rest, cam prea puţin ne pasă

Cum să scoatem neamul din nevoi.

Ne-am deprins a şmecheri minciuna

Pentru toţi, dar grav – şi pentru noi,

Căci promitem viaţă tot mai bună,

Dar păşim ca racul – înapoi.

Ne rămâne tot mai amărâtă

Soarta vitregă de-atâtea ori

Şi nu moare doar speranţa sfântă

Să renaştem sacrele valori.

Ion Hanganu, Şoldăneşti

Distribuie

Lasă un răspuns