Medicii din Chișinău, care au împlinit vârsta de 60 de ani sau suferă de maladii cronice, au fost trimiși în concediu

Medicii din Chișinău, care au împlinit vârsta de 60 de ani sau suferă de maladii cronice, au fost trimiși în concediu. Anunțul a fost făcut de șefa direcției Asistență Socială și Sănătate a primăriei Chișinău, Tatiana Bucearschi. Decizia a fost luată pentru a proteja angajații din sistemul medical, care sunt mai vulnerabili în fața coronavirusului. 

Precizăm că fostul director al Spitalului Clinic Republic, Anatol Ciubotaru, a scris o postare detaliată în care a explicat cum poate fi minimizat riscul îmbolnăvirii cadrelor medicale cu COVID-19. Potrivit lui, e important ca medicii vârstnici și cu boli cronice să fie lăsați să stea acasă, iar cei care muncesc pe prima linie – să fie testați regulat.

Precizăm că ministerul Sănătății a anunțat astăzi că 60 de persoane din sistemul medical au fost testați pozitiv cu coronavirus. Mai exact, e vorba de medici, paramedici, asistente medicale, șoferi. Șeful ANSP, Nicolae Furtună, a dat asigurări că doar 3% din aceste cazuri sunt legate de asistența medicală acordată pacienților, restul s-au infectat în alte condiții.

Precizăm că sâmbătă, MSMPS a anunțat că unul dintre asistenții medicali diagnosticați cu noul Coronavirus a fost tratat și urmează să fie externat.

De menționat că informația privind numărul de lucrători medicali infectați nu a fost enunțată în cadrul briefingurilor zilnice organizate astăzi de autorități, ci doar inclusă într-un comunicat postat pe site-ul Ministerului. Mai mult, până în acest weekend, autoritățile refuzau să prezinte informații despre cazurile de infectare cu COVID-19 în rândul lucrătorilor medicali, dând asigurări că medicii dispun de echipamente de protecție și îndemnând jurnaliștii să nu caute senzații.

După ce mai multe solicitări scrise în adresa Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale au rămas fără răspuns, la 27 martie, AGORA a venit cu un apel public în care a cerut autorităților ca la briefingurile zilnice să spună exact câte persoane dintre cele infectate cu noul tip de coronavirus sunt lucrători ai sistemului medical.

La 27 martie, o asistentă medicală ce activa în cadrul Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a murit după ce, la 19 martie, a fost testată pozitiv cu noul tip de coronavirus. Femeia avea 78 de ani.

Sursa: agora.md

Distribuie

Lasă un răspuns