Medalia lui Putin a ajuns la Cuşmirca

Veteranul celui de-al Doilea Război Mondial, Anton Solovei din satul Cuşmirca, raionul Şoldăneşti recent  iarăşi a avut oaspeţi.

Vicepreședintele raionului Șoldănești, Vasile Macovei (în dreapta) şi Anatolie Tatarenco, președintele organizației teritoriale Șoldănești a Uniunii Ofițerilor din Moldova au venit la veteran să-i înmâneze medalia jubiliară ”75 de ani de la Marea Victorie în Războiul pentru Apărarea Patriei 1941-1945” conferită prin Decretul președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin.

Potrivit www.soldanesti.md, cu o medalie similară a fost decorat un alt participant la cel de-al Doilea Război Mondial, care mai este în viaţă, din raionul Şoldăneşti, Fiodor Baidan din satul Recești, comuna Dobrușa, care încă nu a primit-o pentru că nu se află în satul de baştină. 

Amintim că la sfârşitul lunii aprilie, în cadrul unei vizite în raionul Şoldăneşti, veteranul Anton Solovei a fost vizitat de preşedintele ţării, Igor Dodon, care i-a înmânat cea mai înaltă decoraţie de stat – “Ordenul Republicii”.

Distribuie

Lasă un răspuns