Judecătoria Orhei l-a amendat pe Valerii Klimenco cu 20 de mii de lei și l-a privat de dreptul de a conduce pe jumătate de an

Valerii Klimenco, consilier municipal de Chișinău din partea Partidului Șor a fost amendat zilele trecute de Judecătoria Orhei cu 20 de mii de lei și privat de dreptul de a conduce o unitate de transport pentru o perioadă de 6 luni.  Sancțiunea i-a fost aplicată pentru faptul că pe 16 septembrie, ziua când deputatele Marina Tauber și Reghina Apostolova au fost reținute, Klimenco, conducând un automobil de model WV Polo nu a îndeplinit indicațiile legale, date de agentul de circulație de a opri vehiculul, continuând deplasarea.

În acea zi pe numele lui Klimenko a fost întocmit un process-verbal pentru depășirea vitezei, politicianul fiind amendat cu 600 lei. Procesul-verbal privind neîndeplinirea indicației legale de oprire a vehicolului a fost  încheiat la 19.11.2019, în lipsa lui Klimenco. Fiindu-i expediat prin poștă, procesul-verbal a fost întors agentului constatator cu mențiunea ”nereclamat”. La fel cu mențiunea ”nereclamat” s-au întors citațiile de judecată expediate lui Valerii Klimenco, procesul desfășurându-se în lipsa sa. Hotărârea Judecătoriei Orhei poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău.

Valerii Klimenko a absolvit facultatea de jurnalism a Universității de Stat din Lvov, Ucraina. este doctor în științe istorice, grad științific obținut la Academia Rusă de Științe. A activat în calitate de jurnalist și colaborator științific. A creat și a condus Congresul Comunităților Ruse în Moldova,

În 1998 a creat și a devenit conducătorul Mișcării Social-Politice „Ravnopravie”. În perioada anilor 1999-2011, a făcut parte din Consiliul municipal Chișinău, fiind ales pe listele Mișcării „Ravnopravie”.

Între anii 2002-2003, a prezidat Congresul comunităților ruse din Republica Moldova în Consiliul compatrioților pe lângă Duma de Stat a Federației Ruse. În perioada anilor 2003-2019, a fost membru al Direcției Consiliului internațional al compatrioților ruși.

În cadrul ședinței Consiliului municipal din 11 octombrie 2007, consilierul municipal Valerii Klimenko a făcut mai multe declarații calomnioase la adresa foștilor membri ai grupului Ilașcu, în procesul examinării a unui proiect de decizii privind conferirea titlului de „Cetățean de onoare al orașului Chișinău lui Ilie Ilașcu, Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșcu și Tudor Popa”, numindu-i criminali de război. După ședința respectivă, Andrei Ivanțoc l-a atacat în judecată pe Klimenko, solicitându-i dezmințirea informației și un prejudiciu moral. Instanța i-a satisfăcut cererea reclamantului, obligându-l pe consilierul municipal să dezmintă informația, să-și ceară scuze de la Ivanțoc  în cadrul ședinței CMC și să-i plătească acestuia prejudiciul moral și cheltuielile de judecată, în mărime de peste 15 mii lei.

În anul 2015, pe listele MSP Ravnopravie la funcția de primar al Orheiului, a candidat Ilan Șor. În anul 2016, ”Ravnopravie” a fost reorganizată în Partidul Politic Șor.

În 2017, președintele de onoare al Partidului „Șor”, Valeri Klimenko, a fost surprins participând la o reuniunie în peninsula Crimeea care, din anul 2014, se află sub ocupație rusească.

În 2014, acesta declara că va trimite 4000 de oameni să lupte de partea separatiştilor proruşi în estul Ucrainei.

Anul trecut a redevenit consilier municipal la Chișinău, fiind ales pe lista Partidului Șor.

 

Distribuie

Lasă un răspuns