Ion Duminică. 30 de întrebări de-acasă.

Ion Duminică, doctor în științe politice, director interimar al Centrului de Etnologie, Institutul Patrimoniului Cultural al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării s-a născut la 29 decembrie 1971 în Taganrog, Rusia, dar şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Ciocâlteni, raionul Orhei. A absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrative a USM şi magistratura în relaţii internaţionale la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM). Şi-a luat doctoratul la Institutul de Filozofie, Sociologie şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei cu teza “Instaurarea regimului politic democratic în  Republica Moldova: realizări, probleme”. 

În 2004-2006 activează în calitate de șef Secție Istoria și Cultura Țiganilor la Institutul de Cercetări Interetnice al AȘM; şef al Grupului „Etnologia romilor” (2006-2010), şef al Secţiei Minorităţi etnice, Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (2011-2018).

A urmat stagieri internaţionale post-doctorale şi traininguri în Bulgaria, Belgia, Federaţia Rusă, Ungaria. Este autor a zeci de publicații despre istoria și etnologia romilor în limbile română, rusă și engleză, alcătuitor al unei culegeri de povești rome.

Căsătorit, tată a doi copii. 

  1. Dle Ion Duminică, ce subînţelegeţi Dvs. prin noţiunea „acasă”?

– Cuvântul „acasă” eu îl asociez cu două entități inseparabile: femeia (mamă / soție / gospodină) și sufletul. Orice casă părăsită de femeie rămâne o casă fără suflet. Din păcate, actualmente în Republica Moldova avem mai multe „case fără suflet”. Unele femei ne părăsesc pentru totdeauna, plecând spre eternitatea nemărginită, lăsându-ne vii doar niște amintiri fragmentare. Însă, eu nu pot înțelege stupida alegere, care s-a făcut și se face de unele femei afiliate de valorile materiale ale societății consumiste contemporane, când confortul spiritual și viața alături de membrii familiei, rudele, prietenii sunt înlocuite prin propria alegere de a pleca într-o țară străină, (compilată cu lipsa unui gând de reîntoarcere la baștină) pentru a fi încorporate într-o goană continuă după un confort material pustiitor, definit prin scopul de a se căpătui cu un automobil luxos, mobilier, hăinărit, bijuterii, accesorii digitale de ultimă generație, partener cu portofel etc. Totodată, nu vreau să critic și nici să învinuiesc femeile pentru această tragedie socială. Este oricând și oriunde binevenită migrația tinerilor (a nu se confunda cu noțiunea „emigrație); căci acesta a fost și este un proces caracteristic pentru orice societate: tinerii mereu se află în căutare de noi aventuri, studii, inițierea propriilor afaceri etc. Pentru aceasta este recomandabil schimbul de experință profesională, mobilitatea educațională, acumularea unui capital inițial etc. Însă, cei care și-au format o familie, echivalentul noțiunii de „casă”, deja trebuie să-și dedice viața pentru menținerea și dezvoltarea acestui nucleu al societății, și anume, alături și împreună cu ființele lor dragi și apropiate: bunei/părinți și copii/nepoți. Copiii nu se cresc numai cu transferuri financiare ocazionale de peste hotare, ei au nevoie de educație parentală cotidiană, care este un proces imuabil, în care se pune și suflet. Când casa este lipsită de acest suflet, atunci copiii nu mai au plăcerea să vină „acasă” și rămân „pustii pe dinăuntru”, fară orientare în timp și spațiu. Așa a fost preconcepută societatea de strămoșii noștri: femeilor (celor căsătorite) le-a fost destinat un rol spiritual predominant ca să mențină aprins focul în vatră (sufletul casei), iar bărbații erau datori să asigure conținutul material – „hrana casei”. Bărbații au fost și sunt cei care se află mai mult timp în afara casei, la lucru, dar seara se întorc acasă, unde primesc o bucurie sufletească, care șterge orice urmă de oboseală, fiind alături de soție și de copii. Aceasta este viziunea mea subiectivă asupra noțiunii „acasă”.

  1. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

-În Școala Medie din Ciocâlteni, raionul Orhei au fost 5 profesoare cointeresate plenar să mă îndrumeze ca să devin o persoană implicată în domeniul cercetărilor socio-umanistice: Parascovia Primovici (istorie), Ana Savcov (geografie), Ecaterina Untilă (algebră și geometrie), Nina Manole (limbă franceză), Lucreția Butuc (limbă și literatură română).

Am avut parte de o generație de profesori, care au creat în școală un mediu prietenos copiilor, iar elevii simțeau acest atașament al profesorilor față de procesul educațional și aveau o motivație spirituală inerentă ca să învețe. Am fost educat în spiritul binelui comun, să realizez lucruri benefice și utile pentru societate; să nu mă ascund în „palate” înconjurate cu garduri înalte și sârmă ghimpată; să nu devin o insectă care se gândește doar la beneficiul individual. Fiecare om este o parte componentă a familiei, comunității și societății; fiecare trebuie să lucreze în beneficiul acestor trei entități congruente. Astăzi, lipsa unui sistem economic sustenabil, sărăcit și pustiit de guvernările politice turbulente, au dezorientat societatea noastră: educația, cultura, medicina și cercetarea nu mai sunt valori prioritare. Aceste probleme au forțat profesorii, medicii și cercetătorii să părăsească acest „stat neprietenos cu educația și sănătatea cetățenilor” și să caute surse de existență în alte țări. Însă, statul din care pleacă profesorii, medicii și cercetătorii devine un stat fără viitor.

  1. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dvs., locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

– Părinții și buneii mei sunt membri ai comunității rome. Bunelul meu pe linie paternă, Ion Duminică, era de baștină din satul Pohoarne, raionul Șoldănești, iar bunelul pe linie maternă, Luca Târșu, era din satul Ciocâlteni. Ambii au fost veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial, toată viața au lucrat în fierărie şi au contribuit la dezvoltarea economică a comunităților lor. Când am împlinit 8 ani, buneii mei din satul Ciocâlteni s-au mutat în locul de veci. Atunci, părinții mei, Boris și Ana Duminică, s-au stabilit cu traiul în casa buneilor, locul pe care eu îl consider baștina mea. De fapt, în viziunea mea baștina nu este locul unde te-ai născut, ci locul unde ai fost educat și crescut. În satul Ciocâlteni eu mi-am petrecut copilăria, fiind educat de școală, de comunitate și de părinți. Tata a fost livădar, iar mama în mare parte a lucrat la tutun.

  1. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimul timp?

– Schimbările în satul Ciocâlteni sunt similare cu cele din orice altă comunitate rurală din Moldova. Voi aborda acest subiect sub aspect demografic. O parte dintre locuitori au plecat definitiv din sat și din țară; alții (marea majoritate) sunt angajați în diverse munci sezoniere, revenind anual de 2-3 ori la baștină; unii s-au stabilit cu traiul în alte localități, în special cele urbane (Orhei, Chișinău). Din această a treia categorie fac și eu parte: din anul 1991, lucrez în Capitală. Vreau să spun, că ce-a de a patra categorie de locuitori – cei care au rămas să mențină „sufletul satului” – în viziunea mea, sunt adevărații eroi ai acestui plai moldovenesc. Cu certitudine veșnicia s-a născut la sat, iar dacă vor pleca toți locuitorii din sate, vom pierde memoria comunitară a strămoșilor noștri. Cei care au rămas și continuă să lucreze în satele noastre, de fapt, mențin „focul aprins în vatră” în această țară. Dacă vor dispărea satele, va dispărea sufletul acestei țări. De aceeatrebuie să ne închinăm și să mulțumim locuitorilor din satele noastre, cei care ne mențin vii tradițiile și memoria strămoșilor.

  1. Ce Vă aduce aminte de casa părintească?

– În primul rând părinții, care sunt o noțiune constantă / invariabilă aferentă termenului „casa părintească”. Restul lucrurilor erau transformate/schimbate și nu erau pasibile de un atașament definitoriu.

  1. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

– Eu cred că în satele noastre oamenii sunt apreciați după hărnicia lor, grija față de familie, gospodărie și comunitate, respectul față de credință, tradițiile și valorile de neam nescrise, care sunt transmise de la o generație la alta. Locul tradițional unde este înveșnicită memoria sătenilor este locul de veci (cimitirul), precum și amintirile fragmentare familiale / comunitare despre viața și faptele acestora, depănate de rude, vecini, consăteni în cadrul diverselor întruniri. Orice ființă umană moare doar atunci, când dispare memoria despre viața și faptele sale. Tragedia acestei perioade de tranziție democratică moldovenească, condimentată cu reforme juridice nemărginite, nu este sărăcia. În fiecare zi, în cimitirele satelor/orașelor noastre crește numărul mormintelor abandonate, ceea ce este un mare păcat pe care actuala generație îl face față de cei care le-au dat viață. Plecarea definitivă din țară (pe motive de sărăcie și deznădejde) a unor emigranți moldoveni șterge din memoria comunitară viața și faptele strămoșilor lor.

  1. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

– Am încercat să mă împac spiritual cu profesorii și să nu-i stresez, să-mi fac temele pentru acasă și să fiu pregătit la examene. Am fost eminent doar în clasa I-a și a III-a. În rest, nu am fost nici pe Tabla de onoare, dar nici pe panoul „Ei ne fac de ruşine satul…”.

  1. Ce calităţi preţuiţi îndeosebi la prietenii Dvs.?

– Atașamentul față de muncă, familie, comunitate.

  1. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

– Încă nu. De fapt, când se termină realizările, atunci și viața se apropie de sfârșit. Omul dacă vrea să trăiască, trebuie să producă careva realizări pentru familia sa, comunitate și societate. Strămoșii noștri au avut dreptate când au spus că cei care vor să se odihinească, trebuie să-și pregătească valiza și să plece în lumea cealaltă, iar cei care vor să trăiască trebuie să muncească.

  1. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeti scopurile?

– Părinții, şcoala, rudele apropiate și îndrumările de la Bunul Dumnezeu.

  1. Dacă Bunul Dumnezeu V-ar oferi ocazia să mai trăiţi odată un moment din viaţă, pe care l-aţi alege?

– De fapt, Bunul Dumnezeu mi-a dat ocazia să-mi continui viața, după ce am fost cu succes operat la Spitalul Oncologic din Chișinău. Atunci viața pentru mine a căpătat un nou sens. De atunci, eu mă bucur pentru fiecare zi, care este asociată cu o nouă Viață și o nouă Bună Dimineață.

  1. Cu ce se mândreşte îndeosebi politologul și cetățeanul Ion Duminică?

– Sunt o persoană modestă, de aceea aș prefera ca la această întrebare să răspundă beneficiarii faptelor/lucrurilor pe care eu le-am realizat. Căci „lauda de sine nu miroase a bine”.

  1. Care-i cea mai mare dorinţă neîmplinită a Dvs.?

– La începutul anilor 2000, am fost invitat la o ședință de lucru în cadrul primăriei comunei Ciocâlteni, unde am formulat o propunere de a edifica în centrul satului un Complex Istoric Memorial, cu înveșnicirea numelor veteranilor care au participat la cele două războaie mondiale și alte conflicte militare derulate în secolul XX (în special, acelor care au căzut la datorie), victimelor regimurilor totalitare staliniste și hitleriste, înfometării organizate etc. După 10 ani, în centrul satului Ciocâlteni a fost instalat un monument în memoria victimelor deportate de regimul totalitar stalinist. În viziunea mea, ar fi de dorit să fie instalate și alte monumente, care vor înveșnici numele consătenilor noștri-victime ale celorlalte tragedii, care s-au produs pe parcusrul secolului XX.

  1. Aproape trei decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale, a istoriei Republicii Moldova. Cine credeţi că ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

– Eu cred că cercetătorii științifici au legitimitate instituțională și capacitate profesională să dezbată în cadrul manifestărilor academice problemele aferente investigațiilor lingvistice și istorice. Reprezentanții partidelor politice implicați în diverse campanii electorale sunt îndrumați să-și prezinte platformele / programele lor aferente soluționării problemelor social-economice din țară. Însă, deoarece actorii politici nu sunt capabili de aşa ceva, aceștia aleg să se implice în dezbateri geopolitice, străine intereselor comunitare ale cetățenilor. În ultima perioadă, istoria devine o „știință fragilă”, din cauza utilizării unilaterale a unor subiecte istorice sensibile în interesul manipulatoriu al unor politicieni. Dezbaterile electorale nu abordează subiecte aferente teoremelor geometrice, formulelor chimice, experimentelor fizice de laborator; politicienii aleg subiecte istorice și lingvistice pentru a sensibiliza mai ușor alegătorii şi a le obţine votul.

Aceste dispute geopolitice (istorico-lingvistice) deja nu-şi mai au rostul în cadrul alegerilor.

  1. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului Ion Duminică, peste care nu se poate trece în nici un caz?

– Promisiunile trebuie respectate. Dacă îți asumi responsabilitatea să realizezi ceva, trebuie acțiunea dusă până la capăt.

  1. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

– În viață nu există trădări și nici trădători, acestea sunt două noțiuni subiective. Pe de altă parte, ne confruntăm cu niște promisiuni bilaterale nerealizate. Însă, eu deja am imunitate la așa gen de „mici neplăceri” și nici nu mă supără cineva sau ceva. În general, nu trebuie să ne stresăm de iresponsabilitatea unor colegi/prieteni/consăteni/concetățeni/politicieni, deoarece stresul este cauza principală a cancerului: așa mi-au spus doctorii care m-au tratat.

  1. În opinia Dvs., fără de ce un om nu poate să devină fericit?

– Un om nu poate fi fericit dacă nu prețuiește fiecare zi din viața sa petrecută la baștina / în familia / comunitatea / țara sa, așteptând o „altă viață mai bună”, care este „altundeva / cu altcineva…”

  1. Ați făcut în viață și politică?

– Am participat plenar la patru scrutine electorale parlamentare și la un scrutin electoral local general, fiind membru al Partidului Popular Creștin Democrat (1997-2009) și din anul 2010 – al Mișcării Social-Politice a Romilor din R. Moldova.

  1. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica promovată de autorităţile de la Chişinău din ultimele decenii?

– Pe 20-21 aprilie 2017 Chișinăul și alte localități din republică au fost afectate de ninsori abundente. În Chișinău, mii de arbori au fost doborâți la pământ. Oamenii au sărit în ajutorul primăriei și au început să curețe copacii și să strângă lemn de foc pentru gospodăriile lor și pentru persoanele neajutorate. Însă, funcționarii primăriei au interzis populaţiei să colecteze lemn şi au decis să stocheze tot materialul lemnos pe stadionul republican, care la 24 iulie a ars. Acesta, în viziunea mea, este semnul definitoriu al actualei guvernări, care dorește să se îmbogățească ieftin, ignorând principiile binelui comun și doleanțele propriilor cetățeni.

Cât privește aprecierea autorităților, aceasta se vede în timpul alegerilor.

  1. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

– Eu nu cred că cei care au hotărât să plece din această țară se vor întoarce pentru a rezolva problemele celor care au hotărât să rămână la baștină. Să nu se creadă că cei care au plecat au luat o decizie incorectă. Aceasta a fost alegerea lor personală. În ciuda faptului că acele case/țări unde pleacă tot mai mulți moldoveni sunt mai curate și mai frumoase, totuși acestea sunt „case/țări străine”. Toți cunosc semnificația unei zicale populare: în ospeție mai mult de 3 zile nu se stă… Pe de altă parte, cei care au mai rămas aici, în Republica Moldova, trăiesc cu speranța că va veni cineva, cândva, de undeva și va rezolva cu hurta problemele, care în fiecare zi se agravează. Este inoportun să faci curățenie în propria casă, așteptând mereu „ajutoare externe”. Pătura activă / importantă din Republica Moldova este dezorientată sau “pe ducă”. Iar bătrânii sunt nevoiți să-și pregătească din pensii pomenile pentru drumul spre eternitate, înțelegând că societatea consumistă i-a marginalizat și i-a abandonat. Consider că atunci când cei care “stau pe valize” vor lua decizia să rămână acasă  pentru a-și dezvolta propria țară, care este baștina lor strămoșească, atunci va fi inițiată „curățenia treptată” în casă / sat / comunitate / țara noastră.

  1. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

– Pentru a elabora o analiză obiectivă a fenomenelor sociale, știința istorică utilizează factologia documentară trecută și contemporană, emisă de actorii politici relevanți. Istoricii nu dețin metode științifice experimentare care ar facilita explorarea viitorului unor societăți / țări / comunități. De aceea, platformele politice electorale bazate pe acțiunile ce urmează să fie realizate sunt de fapt niște promisiuni sterile, pentru că nici o ființă umană nu poate să dirijeze derularea evenimentelor / acțiunilor din viitor. Cu certitudine se așteaptă niște schimbări, pentru că acestea mereu au fost. Vor fi schimbări spre mai bine sau spre mai rău, deocamdată nu există un răspuns obiectiv. Oricum trebuie să rămânem optimiști și să fim pregătiți de schimbările social-politice, pentru a continua realizarea unor acțiuni / fapte în viața noastră comunitară și să păstrăm vie memoria strămoșilor noștri.

  1. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Dvs.?

– La un moment anumit, am simțit singurătatea, care îmi crea un disconfort spiritual. Fiecare persoană conștientizează în perioade de timp diferite necesitatea întemeierii unei familii. Deseori, când mă întâlneam cu membrii comunității rome, eram întrebat dacă sunt însurat. Mi-am ales o nevastă anume din această comunitate. Am devenit un membru plenipotențiar al comunității rome doar după ce am întemeiat o familie. Conform tradiției rome, eram deja „om bun / bărbat căsătorit”; cei necăsătoriți sunt considerați „flăcăi-godaci / strigoi”.

  1. Cu ce se ocupă membrii familiei Dvs.?

– Soția este casnică, ea are un rol predominant în educația și creșterea copiilor noştri.

  1. Cum preferaţi să petreceţi timpul liber?

– Acasă, alături de membrii familiei mele.

  1. În casa Dvs. ce bucate şi băuturi sunt preferate?

– Bucatele tradiționale romani.

  1. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dvs.

– Cred că cel mai crucial moment a fost în 1994, când am fost admis la Facultatea Științe Politice și Administrative a Universității de Stat din Moldova.

  1. În opinia Dvs., Republica Moldova a avut şansa de a se integra în Uniunea Europeană, alături de Republicile Baltice?

– Istoria nu operează cu noțiuni corelavite „dacă a avut sau nu a avut șansă…”. Eu cred că fiecare țară își are propriul destin în istorie. Noi nu trebuie să invidiem soarta altor țări, la fel cum nu trebuie să invidiem roada din grădina vecinului. Cele mai prețioase valori ale Republicii Moldova sunt Pământul și Oamenii, care din păcate la moment nu sunt fructificate.

  1. Câţi ani, în opinia Dvs., i-ar trebui Republicii Moldova ca să intre în categoria statelor civilizate?

– Noi suntem un stat civilizat. Actualmente nu mai există pe globul pământesc state barbare / necivilizate. Fiecare popor și țară are o cultură distinctă, care face parte din civilizația umană. Eu cred că până când în Republica Moldova vor mai trăi oameni, păstrători de credință creștină, tradiții și omenie, până atunci acest stat va fi un stat civilizat. În perioada sovietică era un stereotip vehiculat în mediul urban: „țăran”, în sensul precum că țăranii moldoveni sunt înapoiați / necivilizați. Însă, Republica Moldova își are păstrate propriile tradiții și cultură inedite anume datorită țăranilor moldoveni. În mediul rural, cultura și tradițiile sunt parte componentă a cotidianului, în mediul urban acestea devin „spectacole de divertisment / festivaluri la sfârșit de săptămână”.

  1. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

– Soluționarea diferendului transnistrean va fi imposibilă atâta timp cât se va vehicula cu noțiunile de „diferend / conflict / dispută”. Acualmente, nu există nici o problemă sesizabilă care poate fi abordată din perspectiva soluționării acestui „diferend”, pentru că deja nu mai există nici un conflict (mai ales între populația de pe ambele maluri ale Nistrului). Ce fel de conflict poate exista acum între aceste două regiuni cu un sistem economic distrus și o populație „cu valizele pregătite pentru plecare peste hotare”? Între două sărăcii nu poate fi generat un conflict, pentru că deja „nu mai ai ce apăra și nu mai ai ce distruge”. Acum a sosit timpul să facem curățenie în propriile gospodării / sate / comunități; timpul disputelor ideologice – „comuniști românofobi de pe malul stâng al Nistrului versus democrați rusofobi de pe malul drept” – nu mai prezintă o relevanță social-politică.

  1. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui?

– Vreau să le doresc tuturor pace și sănătate, pentru că unde este sănătate și pace – restul se poate face!

Distribuie

Lasă un răspuns