“…Între știință și conștiință, Înțelepciune și rugăciune Își duce veacul, Purtându-și leacul, Durerea noastră Pe chip și-o pune…”

Și pentru că recunoștința este memoria inimii, așa a fost rînduit ca, în mijloc de Cireșar bogat, pacienții, întreaga societate, să vină cu flori și cuvinte alese la pragul lucrătorilor medicali și al farmaciștilor.
Așa s-a întamplat, că acest an infernal a rodit cirese cu gust amar.
În pofida acestei “amăraciuni”,Îngerii in halate albe,aprind lumânări.
De fapt, doar cu lumânarea lor,a medicilor,aprindem un număr nelimitat de lumânări, ajutând la iluminarea lumii din jurul nostru.
Un halat alb. O poveste, ca sute altele.Speranță și puterea de a merge mai departe. Într-un sistem de sănătate care se mai tratează, medicii trăiesc să dăruiască viață.
Încearca să rupă bariere. Vorbesc despre probleme și apără dreptul lor și a pacienților la viață. Sunt cei de la care familiile sfâșiate de durere așteaptă prețiosul „E totul bine!“. Unii salvează copii de câteva sute de grame, alții le plătesc pacienților medicamentele.
Ei nu au voie, însă, să fie triști,obosiți ori să se plângă și nici să protesteze și nici să moară, numai ca să ne facă pe noi să trăim. Dar, din păcate, oameni fiind, mor, îngrijindu-ne pe noi. Se striga acum, de onoare sau de disperare, cât de mult îi prețuim și că nu putem să existăm fără ei.
După ce i-am blamat,i-am beștelit și i-am certat, după ce i-am acuzat de fel de fel de păcate. Înainte de a judeca un medic, un om, se cuvine să ne întrebăm ce am făcut noi pentru oameni, cât de vrednici am fost. Altminteri, poeți de pripas putem să fim cu toții.
Dar dacă vrem să fim, totuși, oameni, atunci să
le înțelegem „bucuria și amarul”, să le dăm binețe cu respect,rostit cu sinceritate.
Mâine ca şi azi, medicul va pleca la serviciu cu responsabilităţile sale mereu crescânde.
Mâine ca şi azi, viaţa medicului va fi eroică, grea, neliniştitoare şi uneori sublimă.
Mâine ca și azi, pentru fiecare dintre noi un om se află acolo. Un om care a muncit zeci de ani, a sacrificat timp, fericire, mici bucurii și poate mari speranțe.
Ei, medicii, nu uită niciodată că Viața este un dar pe care Dumnezeu îl așază în mâna lor. Un dar, care uneori strălucește, alteori pâlpâie.
Ei, medicii, știu să transforme pâlpâirea în credință.
Stimati colegi, medici!!!
Vă adresez cele mai sincere felicitări, urări de bine si înalta considerațiune cu prilejul sărbătorii profesionale!
Vă mulţumesc pentru profesionalismul şi devotamentul nelimitat, pentru răbdarea nemărginită, pentru omenia şi dăruirea de sine,
precum şi pentru siguranţa şi încrederea pe care o emanaţi oamenilor în situaţiile dificile.
Vă doresc să aveţi parte de multă sănătate, de apreciere şi respect din partea colegilor, de înţelegere şi recunoştinţă din partea pacienţilor, de bunăstare şi armonie în familii!
Scumpi și dragi doctori, voi sunteți legătura fină dintre pământ și cer, dintre azi și mîine, dintre oameni și divinitate!!!
Si vă doresc sa fiți apreciați la justa voastra valoare!!!
Deoarece o meritați din plin!

Renata Zabelinschi

 

Distribuie

Lasă un răspuns