Inspectoratul de Poliție Orhei a demarat o anchetă privind implicarea unui colaborator într-un accident, în urma căruia au avut de suferit două persoane

Pe 12 mai c., pe str. Nistreană din mun. Orhei, s-a produs un accident rutie, în urma căruia a avut de suferit un copil de 6 ani și bunelul acestuia în vârstă de 61 de ani. Informația a fost confirmată pentru Radio Orhei de ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Orhei, Elena Băetrău.

Potrivit sursei citate, cei doi au fost transportați la spital după ce au fost tamponați de un automobil la volanul căruia se afla un angajat al Inspectoratului de Poliţie. Pe acest caz a fost pornită o anchetă de serviciu pentru a stabili toate circumstanțele.

Potrivit comunicatului expediat în adresa jurnalistului Radio Orhei, Maxim Djamanov, „un angajat al Inspectoratului de Poliție Orhei, aflându-se după serviciu, conducea un automobil de model Mercedes. În fața automobilului condus de colaboratorul IP Orhei, în același sens se deplasa un automobil de model Mercedes Sprinter care, la un moment dat, a preselectat spre stânga pentru a ocoli o persoană de gen masculin și un copil, care se deplasau la volanul unei biciclete la întâmpinarea acestora pe partea dreaptă a carosabilului în raport cu deplasarea automobilelor. În rezultat, conducătorul automobilului de model Mercedes a tamponat minorul de 6 ani și bunelul acestuia de 61 de ani. Ulterior aceștia au fost transportați la Spitalul raional Orhei. Fiind testat cu ajutorul aparatului Drager, s-a constatat că șoferul avea o concentrație de 0.00 mg/l.”

 

Distribuie

Lasă un răspuns