Încă un partid unionist în Republica Moldova

În cadrul congresului din 21 iulie, Partidul Mișcarea Acțiunea Europeană și-a schimbat conducerea și denumirea în Uniunea Salvați Basarabia (USB).

Viziunea politică a USB este Reunirea Republicii Moldova cu România.

Noul lider al formațiunii a fost ales Valeriu Munteanu, iar secretar – Ilie Crețu.

„Relansăm partidul pentru că credem în pluralismul politic. Scopul suprem al USB este Unirea cu România”, a declarat Munteanu.

Valeriu Munteanu are studii juridice. Din 30 iulie 2015 până la 30 mai 2017 Valeriu Munteanu a exercitat funcția de ministru al Mediului al Republicii Moldova. A fost și deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 30 noiembrie 2009 până în 30 iulie 2015, primar al satului Floreni din raionul Anenii Noi din partea Partidului Liberal în perioada iunie 2007 — noiembrie 2009,[1] vicepreședinte al Partidului Liberal din 26 septembrie 2010 și membru al Biroului Politic al Partidului Liberal până la 11 decembrie 2018.

 

Distribuie

Lasă un răspuns