În campania electorală pentru prezidențialele din 2016, Igor Dodon promitea elevilor că va anula examenele de bacalaureat. În curând îi expiră mandatul de șef al statului, iar promisiunea a rămas neîndeplinită. Pandemia se pare că i-a venit în ajutor. Or, întrebat despre această situație, președintele a spus: „Anul ăsta iată nu e bacalaureat”.
„Eu sunt pentru anularea bacalaureatului și vă promit, stimați copii, că bacalaureatul va fi opțional, nu va fi obligatoriu”, promitea Igor Dodon în cadrul dezbaterilor dinaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2016.
Întrebat despre această promisiune neîndeplinită, Igor Dodon a spus, în cadrul unui interviu pentru AGORA: „Anul ăsta iată nu e bacalaureat. Să ajungem la anul”.