FOTO//Un microbuz cu 10 moldoveni s-a răsturnat lângă Iași

Un accident de circulație a avut loc în această dimineață, la intrarea în Răducăneni. Șoferul, în vârstă de 27 de ani, nu și-a adaptat viteza la condițiile de trafic

Astfel, la intrarea în Răducăneni dinspre Iași, tânărul a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și s-a răsturnat. În microbuzul Volkswagen erau zece persoane. Mai multe echipaje medicale au fost trimise la fața locului. O persoană implicată în accident a plecat până să ajungă medicii la fața locului..

Din fericire, pasagerii au răni ușoare și toți au refuzat internarea în spital. ”Toate persoanele au ieșit singure din mașină, au acuzat dureri ușoare. S-a intervenit cu o ambulanță terapie intensivă mobilă, o autospecială transport victime multiple, un echipaj de prim ajutor și o ambulanță de la SAJ. Toate persoanele implicate în accident au refuzat transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Iași, Silvia Bolohan.”

Astăzi, în jurul orei 09.15, am fost sesizați prin apel unic de urgență 112, cu privire la faptul că pe DN 28 A a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că un tânăr, de 27 de ani, în timp ce conducea un microbuz, pe DN 28 A, dinspre Iași către Răducăneni ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi pătruns pe contrasens, ulterior răsturnându-se. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșii infracțiunii de vătămare corporală din culpa”, au transmis reprezentații poliției..

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Distribuie

Lasă un răspuns