FOTO// Mitropolitul Moldovei a mers în satul de baștină al lui Dodon, ca să sfințească fântâna

Mitropolitul Moldovei a mers la Sadova, satul de baștină al președintelui Igor Dodon, pentru a sfinți fântâna și răstignirea, recent restaurate. Imaginile foto și video au fost publicate chiar de șeful statului.

„Recent, satul meu de baștină Sadova a împlinit 600 de ani de la fondare. Cu acest prilej, împreună cu sătenii am decis să contribuim la dezvoltarea localității. Cu suportul localnicilor, au fost reabilitate și construite mai multe drumuri, restaurată și amenajată fântâna și răstignirea din centrul satului, precum și Monumentul eroilor căzuți în Marele Război pentru Apărarea Patriei”, a scris Igor Dodon pe Facebook, fără a menționa însă despre ce sume e vorba și cu cât a contribuit personal.

În plină pandemie, a fost organizată o ceremonie la care au participat șeful statului, Mitropolitul Moldovei, Episcopul de Ungheni și Nisporeni, primarul localității, consilieri locali și săteni. Din imagini se vede că nu este respectată distanța socială și cei prezenți la slujba de sfințire nu poartă măști de protecție.

Ulterior, reprezentanții Mitropoliei au mers acasă la părinții șefului statului:

Menționăm că evenimentul are loc în contextul în care responsabilii de la Sănătate îndeamnă cetățenii să stea acasă și să respecte măsurile de protecție pentru a evita răspândirea noului coronavirus.

Sursa: agora.md

Distribuie

Lasă un răspuns