Filmul ”Eu, Filimon Boghiu…” apreciat de spectatorii teleneşteni

Vineri, la Biblioteca Publică Raională ”Vasile Alecsandri” din Telenești a avut loc un eveniment multașteptat: lansarea filmului documentar „Eu, Filimon Boghiu…”, scenariu de scriitorul și jurnalistul Efim Josanu, în regia Dianei Donică de la Studioul „Telefilm-Chișinău”.

La eveniment a venit multă lume, inclusiv conducerea raionului, pedagogi, dar și mulți săteni din Ciulucani, protagoniști ai filmului, așa încât nu mai rămăsese nici un loc liber în sala de conferințe a bibliotecii. Era în sală și Andrei Cibotaru, ex-primarul de Ciulucani, împreună cu soția sa Teodora, nepoată de la sora Olimpiadei, soția lui Filimon Boghiu.

Am încercat să scriu povestea adevărată a lui Filimon încă prin 1986, dar conducerea redacției ziarului raional din Teleneşti a considerat că încă nu sunt ”potcovit politic” pentru aşa ceva şi a încredinţat misiunea altui coleg. Din articolul prezentat reieșea că Boghiu a fost judecat pentru că violase pe cineva…

Filimon Boghiu a fost o personalitate străină puterii sovietice. El nu putea fi trecut în categoria culacilor pentru că nu avea pământ, îşi câştiga existenţa în fierăria lui. Timp de cinci ani, din 1945 până în 1950, a pus pe jar noua orânduire și pe slugoii ei. Şi dacă n-ar fi fost trădat, încă mult timp ar fi ţinut în şa exponenţii puterii sovietice, fiindcă muniție de război în Codrii Călărașilor, unde frontul stătuse patru luni, era destulă, iar ciulucănenii nu se grăbeau să colaboreze cu sovieticii. Puțină lume știe că din satul respectiv, la 6 iulie 1949, nu a fost deportată nici o persoană pentru că… nu s-a găsit nici un sătean să întocmească listele…

Efim Josanu s-a apucat de firmări în vara lui 2017. Inițal filmul trebuia să se numească ”Ultima redută”, dar, precum avea să-mi spună Diana Donică, regizoarea peliculei, pe parcursul celor doi ani au fost schimbate mai multe denumiri până s-a ajuns la ”Eu, Filimon Boghiu…”. Cu aceste cuvinte începea una din adresările insurgentului de la Mândrești către țărani, în perioada 1945-1950, când a condus organizația de luptă pe teritoriul raioanelor Chișcăreni, Telenești, Sângerei și Călărași.

Inițial, grupul se rezuma la mobilizarea sătenilor la acţiuni de rezistență față de regim, sabotarea colectării produselor agricole și a colectivizării, boicotul organizațiilor comuniste și comsomoliste, apărarea credinței. Treptat însă s-a trecut și la acţiuni de „pedepsire” a unor zeloși activiști de partid și reprezentanți ai administrației sovietice. Urmăriți și atacați de miliție și securitate, membrii grupului au început a folosi și armele. Adică în zona aceasta am avut o mișcare de rezistență contra URSS asemeni celei din Ucraina de Vest,  dar mult mai modestă și nu așa de sângeroasă.  Codrul le era frate, se bucurau de susținerea țăranilor, care îi asigurau cu hrană și adăpost.

Există ipoteza, spune Efim Josanu, ca organizația lui Filimon Boghiu să fi avut legături cu rezistența anticomunistă din vestul Ucrainei și astfel și-ar fi asigurat aprovizionarea cu arme și muniții. Dacă Filimon Boghiu ar fi acționat în numele comunismului, de partea puterii sovietice, el ar fi fost proclamat erou și i s-ar fi ridicat monumente. Lui însă nu i s-au recunoscut calitățile pentru care erau glorificați ocupanții și adepții lor. Dimpotrivă, s-a manipulat și s-au falsificat documente pentru a-l compromite, i s-a creat imaginea de bandit, terorist, nu de luptător antisovietic.

Încă acum doi ani Efim Josanu mi-a arătat xerocopii și documente din dosarul unde este documentată uciderea lui Filimon Boghiu, cu imaginea unde insurgentul deja mort nu a lăsat din mâini  două arme pe care le avea – o mitralieră de mână și o pușcă de vinătoare. Alături – fiul Ion și soția Olimpiada, ambii grav răniți.

Efim Josanu nu-și venerează consăteanul, ci îl prezintă în contextul istoric respectiv, pentru ca spectatorul să-l înțeleagă.

 ”Autorul filmului a încercat să explice psihologia consăteanului său care, către 1945, avea doar 33 de ani, vârsta lui Hristos, să ne arate ce poate face un om când vede că se năruiește lumea lui, când se calcă în picioare totul în ce a crezut, când albul este proclamat negru, iar negrul – alb, când minciuna devine adevăr, iar adevărul – minciună. Filimon Boghiu a fost unul din puținii care a încercat să se împotrivească acestui tăvălug”, ne-a spus ex-primarul Andrei Cibotaru, ale cărui rude au avut atunci de suferit. Efim Cibotaru, tatăl lui Andrei, a refuzat să se pună pe urmele insurgentului (ocupanții voiau să-l prindă pe Boghiu cu mâinile consătenilor), din care cauză împuternicitul MGB-ului l-a bătut cu cruzime,  lăsându-l pentru  mai mult timp între viață și moarte.

Autorul filmului a omis faptul că Filimon Boghiu a nimerit în ambuscadă și, pe 16 noiembrie 1950, împreună cu fiul său Ion, în satul Ciulucani (la câteva sute de metri de casa părinților lui Efim Josanu), a fost ucis nu fără complicitatea unui trădător, în timpul unui schimb de focuri cu miliația și așa-numitul detașament de autoapărare. Filimon avea 38 de ani. În timpul ultimei lupte soția sa, Olimpiada, a fost grav rănită și condamnată la 25 de ani de închisoare. Iar fiica ei, spune unul din săteni în film, acum doi ani a fost văzută prin Telenești.

Producătorul filmului, jurnalistul Mircea Surdu, ne-a spus că a rămas impresionat de reacția sălii:

”De rare ori mi se întâmplă ca în satele noastre să văd un spectator atât de atașat de cele demonstrate pe ecran. Este o dovadă că lumea nu este indiferentă faţă de trecut, situație  care ne bucură și ne motivează să ne continuăm activitatea. Pentru noi este important ca activitatea noastră de demitizare a istoriei sovietice să decurgă mai eficient or, dacă vom înțelege ce a fost acum 70 de ani și mai mult, ne putem crea un viitor mai bun. Exemplu sunt Țările Baltice, care în mod surprinzător s-au debarasat de mitologia comunistă”, a remarcat producătorul.

Ion Cernei                              

 

Distribuie

Lasă un răspuns