Donație de calculatoare din Coreea. Cum vor fi repartizate acestea

 

Instituțiile de învățământ general din 12 raioane vor fi dotate cu 150 de calculatoare, în valoare totală de peste 125 de mii de lei. Acestea vor fi repartizate potrivit unei decizii aprobate de Guvern, transmite IPN.

29 de calculatoare vor fi distribuite în instituțiile de învățământ din raionul Ialoveni, alte 19 – în raionul Taraclia și câte 18 vor fi repartizate în raioanele Călărași și Fălești. De calculatoare vor beneficia și instituțiile de învățământ din Căușeni, Edineț, Florești, Hâncești, Soroca, Strășeni, Ștefan Vodă, Telenești.

Foto simbol: unixedu.ru

Calculatoarele au fost donate în anul 2018 Ministerului Educației, Culturii și Cercetării de către Republica Coreea, urmare a semnării Memorandumului de înțelegere privind cooperarea în domeniul TIC între MECC și Oficiul Special Guvernamental pentru Educație al Provinciei Jeju.

 

Distribuie

Lasă un răspuns