Dodon despre nerespectarea distanței sociale: “Da voi ce ați fost cu metrul lângă mine”

În timpul vizitelor sale în teritoriu, președintele Igor Dodon a fost observat, la întâlnirile cu oamenii, fără mască de protecție, scoțându-și mănușa pentru a strânge mâna cuiva sau nerespectând distanța impusă pe timp de epidemie.

„Da voi ce ați fost cu metrul lângă mine?”, sau „Nu e obligatoriu să porți mască în locurile publice”. Acestea sunt argumentele președintelui rugat să comenteze de ce nu respectă regulile impuse de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE).

De ce președintele nu poartă mască de protecție?

„Eu special am sunat-o pe doamna Dumbrăveanu și am întrebat-o. Nu există regulă care impune peste tot purtarea măștilor. Este recomandabil, dar nu este obligatoriu.

Eu port obligatoriu mască de protecție când merg în instituțiile medicale, spitale. În spații închise? Nu că și apartamentul e spațiu închis. În alte locuri publice, atâta timp cât nu este obligatoriu, iau decizia”, a răspuns șeful statului.

De ce președintele nu respectă distanța socială?

Totodată, la una dintre vizitele sale la o familie cu mulți copii, președintele nu doar că nu a purtat mască, dar nu a păstrat nici distanța.

„Da’ dumneavoastră ați fost cu metrul lângă mine și-ați măsurat? Că-i un metru, sau doi, sau trei? Evident că noi încercăm și facem tot posibilul și o să respectăm”, a răspuns președintele. Familia la care a fost Igor Dodon are șapte copii.

FOTO: Igor Dodon/Facebook

Și la una dintre vizitele sale la un veteran, Igor Dodon nu a ezitat să se apropie de bătrân și să-i strângă mâna. Fapta a atras atenția publică, în condițiile în care responsabilii din sănătate susțin că bătrânii fac parte din grupul de risc, fiind cei mai vulnerabili în fața virusului.

FOTO: Igor Dodon/Facebook

„Vă imaginați ce bucurie pentru persoanele celea când președintele țării vine la dânsul acasă? Am fost la Basarabeasca la un veteran de 98 de ani. În vecii vecilor în mahala ceea n-a fost picior de președinte. Președintele a mers, i-a dat un buchet de flori și o distincție”.

Întrebat dacă nu-și face grijă de propria sănătate și riscului la care se expune, șeful statului a răspuns: „Ceea ce ți-i dat, nu scapi. Dacă va fi sortit, o să mă îmbolnăvesc. Dar poate deja am fost și mi-a trecut. Știți câți nici n-au știut că au fost bolnavi?”.

De menționat că președintele Igor Dodon a anunțat, mai devreme, că și-a făcut test la COVID-19. Rezultatul a fost unul negativ.

Amintim că anterior au fost relaxate restricțiile cu privire la accesul în parcuri. Totuși, în vederea minimalizării riscului de răpândire a virusului, populația este atenționată să respecte măsurile de protecție atunci când ies în locuri publice – să evite locurile aglomerate, să păstreze distanța socială de minim 1 metru, să-și acopere gura în caz de tuse sau strănut. Totodată, nu este permisă aflarea în locurile publice în grupuri mai mari de trei persoane. Iar în capitală este obligatorie purtarea măștilor în spații publice închise și transportul public.

Sursa: agora.md

Distribuie

Lasă un răspuns