Din moşi-strămoşi păstrăm tradiţia

Frumoase-s şezătorile la muzeul nostru.

În seara de Sfântul Andrei ne-am adunat la o şezătoare în Cămara Muzeului Raional de Istorie și Etnografie din Teleneşti, să cinstim datinile şi obiceiurile strămoşilor noştri. Au fost prezenţi meşteri populari, donatori şi prieteni ai muzeului, dar şi dnii Alexandru Tăburceanu, vicepreşedintele raionului şi Pavel Casian, şeful Secției Cultură, Tineret și Sport.

Ne-am amintit de toate obiceiurile şi sărbătorile de iarnă și ce simbolizează ele, am interpretat cântece vechi și auzite din bătrâni, colinde, urături, am povestit întâmplări hazlii, am vorbit şi despre costumul tradiţional, gospodinele au participat la un concurs al celor mai gustoase sărmăluțe și plăcințele de post, stropite cu un pahar de vin bun.

Rapsodul Ştefan Sava ne-a bucurat cu un buchet de melodii interpretate la muzicuţă, fluer, caval, taragot.

Participanții au fost menționați cu diplome și cadouri.

Elena Iliescu, directoarea  Muzeului Raional

de Istorie și Etnografie din Telenești,

Veronica Bunu, custode-șefă              

Distribuie

Lasă un răspuns