Diaspora din Canada, cu gândul la reîntregirea ţării şi neamului

Departe de ţara de origine, românii din Canada nu-şi uită limba, rădăcinile, cultura, obiceiurile, transmiţându-le şi urmaşilor lor, prin decenii. Asociația Culturală Română din Hamilton este una dintre cele mai vechi asociații ale românilor din Canada, înființată în anul 1957.

Amintiri frumoase îmi inundă inima, când cineva vorbește ori îmi arată vreo poză de la Câmpul Românesc. Am de acum 10 ani care mă leagă de această aşezare pe care eu o numesc RAIUL ROMÂNESC DIN CANADA. Despre Câmpul Românesc de lângă Hamilton am scris de mai multe ori, dar de fiecare dată nu pot să trec peste aceea de a-i face cunoscuți pe cititori cu istoria acestui minunat colțișor de rai sau a unei  mici Românii, cum a numit-o acad. Nicolae Dabija după vizita sa la Câmpul Românesc în vara anului 2011.

Membrii Asociatiei de atunci, în frunte cu dl George Bălașu au cumparat un teren de 25 ha, pe care s-a clădit primul aşezământ al viitorului Câmp Românesc în anul 1967, fiind ajutaţi atât de Guvernul Canadei, cât şi de românii din întreaga lume, inclusiv din Africa de sud şi Australia. Cu adevărat,  arată ca o frântură de rai, aici avându-le pe toate:  apa, codrul și izvorul, un lăcaș sfânt, un palat de cultură și Rotonda  sfinților exilului românesc (sculpturile lui Nicapetre, care a realizat busturile unor mari bărbați ai neamului românesc: Mihai Eminescu, Nae Ionescu, George Donev, Horia Stamatu, Mircea Eliade, Aron Cotruș, Vasile Posteucă, Horia Vintilă, de asemenea și «Iordanul» (râulețul) care, după mine, desparte zona spiritual – religioasă, biserica, de zona spiritual – laică.

Academicianul Nicolae Dabija, după vizita la Câmpul Românesc a rămas foarte impresionat că aici, în Canada, Basarabia e în sufletul fiecărui  român. Iată ce scrie:  “Imnul manifestărilor de la Câmpul Românesc, începând cu inaugurarea lui, de acum aproape cinci decenii şi până azi, este Marşul Basarabiei. Toţi cei prezenţi, oameni de diverse vârste, în sala încăpătoare a Centrului cultural se ridică în picioare ca să intoneze:

Az-noapte la Prut

Războiu-a-nceput,

Românii trec dincolo iară,

Să ia înapoi

Prin arme şi scut

Moşia pierdută ast-vară…

Unii dintre cei prezenţi – bătrânul George Bălaşu ş.a. – îl cântă cu lacrimi în ochi…»

Pe tot parcursul activității asociația s-a străduit să fie la înalțimea chemării, de a promova și păstra comorile sufletești ale neamului nostru. A organizat o școală de limbă română, un ansamblu coral, o trupă de teatru. În activitatea sa nu au lipsit șezătorile tradiționale, serbarea evenimentelor istorice naţionale prin țineri de conferinţe, participări la diferite emisiuni TV și radio în limba română ş.a.

Cea mai mare mulțumire pentru activitatea asociației noastre o are actualul ei președinte, Dumitru Răchitan, care se află la cârmă peste 10 ani. Un om cult, inteligent, cumpătat și așezat la vorbă, cu un dar oratoric deosebit, un lider înăscut. Dar, după cum menționează dânsul, “valoarea mea s-ar reduce mult dacă nu aș avea sprijinul membrilor familiei și colegilor activiști ai asociației”.

Câmpul Românesc îşi deschide porțile în fiecare an în  luna martie. La sărbătoare participă toți românii din împrejurimi: Toronto, Kitchener, London, Hamilton etc.

Și în acest an nu s-a făcut excepție. Prima manifestare culturală în 2019 la Câmpul Românesc a fost în cinstea înaintașilor basarabeni, membrilor Sfatului Țării, care în 1918 au semnat Actul Unirii Basarabiei cu România. Manifestarea, ca de obicei, a avut loc în ultima duminică a lunii martie. Ea a fost deschisă cu interpretarea Imnului Asociației Câmpul Românesc Marșul Basarabiei, după care cei prezenți au ascultat cu mare interes prezentarea făcută de dl Dumitru Răchitan despre trecutul Basarabiei, oprindu-se la evenimentul Unirii.

“Cotropitorii ruși au folosit în sprijinul lor administraţia, şcoala şi biserica. Măsurile luate s-au dovedit însă ineficiente, deoarece moldovenii reuşesc să impună limba română ca limbă oficială până în anul 1843, fiind vorbită de majoritatea absolută a populaţiei. Din anul 1843 până la unirea din 1918, ruşii au folosit doar limba rusă ca limbă oficială. Poporul basarabean a rămas însă refractar învăţării limbii ruse și aceasta nu numai din cauza unei ne-adaptări organice și spirituale, ci dintr-un simţământ de mândrie și demnitate. Recapitulând întreaga activitate desfăşurată de stăpânirea rusească pe tărâmul deznaţionalizării poporului basarabean constatăm, că toate încercările făcute și toate metodele folosite nu au dus la nici un rezultat, vitalitatea poporului nostru rămânând întreagă și de neînvins. Vreau să menţionez, că Unirea a fost actul reflex al instinctului naţional și săvârşirea lui nu a fost întâmplătoare, ci pur şi simplu deznodământul firesc al unui proces istoric. Să ne ridicăm gândul către Cel de Sus, ca să ajute Basarabia să revină la Țara sa, iar România să-şi poată reîntregi graniţele fireşti. Pentru noi, graniţele fireşti înseamnă, aşa cum spune Octavian Goga, suprema legitimitate morală, înseamnă biruinţa dreptăţii, putinţa de dezvoltare după rostul firii, înseamnă limbă, oase de părinţi şi zâmbet de copii, înseamnă tot ce constitue tezaurul văzut şi nevăzut al neamului nostru. Noi ne păzim graniţele nu numai cu baionetele, ci şi cu conştiinţa limpede a demnităţii sufleteşti, la care ne-a îndrumat un mister de procreaţie etnică.

Acest eveniment foarte important pentru asociaţia noastră este comemorat de mai bine de 50 de ani, mulţi din membrii fondatori ai asociaţiei, fiind cu gândul şi inima aproape de vechiul şi istoricul pământ al Basarabiei.

Adevărul istoric despre Basarabia este atât de denaturat şi falsificat, încât chiar acceptarea unei polemici devine un nonsens. Putem afirma că din ordinul autorităţilor sovietice s-a practicat un genocid spiritual cu istoria moldovenilor dintre Prut şi Nistru. Noi, cei departe de țară, nu am pierdut speranța, că Basarabia va reveni la trupul țării de la care a fost smulsă cu forța. Suntem convinși, că în Basarabia sunt Români adevărați, patrioți, care vor lupta pentru îndeplinirea visului de aur al românilor de pretutindeni, de refacere a României Mari”, a punctat dl Răchitan în cuvântarea sa.

Sala, prin ovații puternice a întărit și mai mult Speranța Reîntregirii României…

La fel a fost aplaudată și dna Petra Macsim, care a recitat poezia Prutul, plină de durere și speranțe, scrisă de poetul Valeriu Cercel.

Subsemnatul a menționat în discursul său, că omagierea Unirii Basarabiei cu România ne aduce la toți bucurie în suflet pentru că avem marea cinste de a-i comemora pe înaintașii noștri, care au înfăptuit Unirea în 1918 și a ne mândri cu ei, dar, totodată, e și o zi tristă, fiindcă noi, generația de azi, am ratat și de această dată cauza Unirii, adică anul trecut, în Anul Centenarului Unirii, că  acele Marșuri ale Unirii, care au avut loc la Chișinău, București și Alba Iulia era necesar să se termine la Prut, măturând din cale vămile durerii neamului. La fel, am propus de a înainta de la numele asociației un Apel către toate asociațiile române de peste hotare, să scrie scrisori deschise către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în care să ceară recunoașterea hotarelor României cele de înainte de 1940. Toți cei prezenți au salutat această propunere cu mare entuziasm. Iar eu am citit și o poezie a mea dedicată Unirii:

De dor şi aşteptare azi pietrele suspină,

Şi lacrimi curg şiroaie, şi nu mai e lumină,

Iar apele în râuri se fac a nu mai curge,

Nici iarna nu-i cu mană, se face doar a ninge…

Au cum să fie bine şi toate aşezate,

Când Ura şi Minciuna sunt binecuvântate?

Iar în lăcaşuri sfinte domnesc făţărnicia

Şi preoţii, exarhii sunt fraţi cu tâlhăria.

Ne râde-o lume, frate, pe daci, pe noi ne râde,

Biserica-mpărţită-i ca ţara în partide…

O Românie mare aş vrea să văz, chiar mâine,

Să nu mai plângem soarta prin ţările streine.

Să ne unim odată, să nu ne râdă-o  lume

C-avem o ţară proastă, dar oameni cu renume.

O plăcere deosebită a primit publicul de la prezentarea Jurnalului de călătorie al tatălui său de către Ștefan Radu Ichim, fost ofițer, pilot de avioane. Tatăl lui a fost în Basarabia și a făcut cercetări sociologice în perioada interbelică. Niște studii foarte bune, care merită să fie aduse la cunoștință și Academiei de Științe a RM.

Cu multă satisfacție a fost ascultat sociologul Cristian Medelean, care a vorbit despre cultura interbelică a Basarabiei, despre minunatele tradiții și obiceiuri, cântece, hore, șezători, chiar și despre descântecele populare. Clipe interesante și ziditoare.

Dar cele mai multe aplauze a cules interpretul multîndrăgit al tuturor românilor din Canada, basarabeanul  nostru. Se vede că acest tânăr, originar din Bardarul Hânceștilor, s-a născut cu harul muzicii. Nicidecum nu mi-l pot închipui într-o funcție legată de contabilitate, așa cum ar fi de dorit, ca după absolvirea ASEM-ului… Nu, fiindcă îl cunosc ca artist, membru al Trupei Instrumentale KeFF Band din Toronto, alături de colegii Mihai Ciobanu Junior și Valeriu Chițac. Îl cunosc nu doar ai noștri, originari din spațiul românesc, ci și majoritatea celorlalte popoare conlocuitoare ale Canadei, ca un solist de forță, care nu lipsește practic de la nici o manifestare culturală din arealul regiunilor Ontario, Quebec și altele. Vocea sa plăcută te poartă pe aripile viselor, dorului, copilăriei… Și niciodată nu refuză solicitărilor de a veseli publicul deseori la cumetriile tradiționale. Așa este Grigore Zanfir, artistul român-canadian. De rând cu tata a cântat și fiica mai mare, Bianca.

Ne-a bucurat cu prezența sa dl Radu Secășan, publicist, director al revistei Agenda Românească și colaborator al redacției TV din Toronto, care va face publică manifestarea românilor canadieni.

Menționez doar câțiva dintre voluntarii activiști ai asociației, fără de care nu se petrece aproape nici o manifestare la Câmpul Românesc: Mihaela Moisin, Emilia Răchitan și Nelly Cornea, care ne-au răsfățat cu bucate alese și gustoase ,,ca la mama acasă’’, binecuvântate de preotul nostru drag Dumitru Ichim după rugăciunea Tatăl nostru.  Aurel  și Anca Olteanu, Dan Manolescu, Alexandru și Olivia Colceriu.

Despre omagierea aniversării de 101 ani de la Unirea Basarabiei cu Țara, care a avut loc cu câteva zile mai înainte în Sala de Activități Culturale Dacia a Bisericii Sf. Gheorghe din Toronto, preot iconom stavrofor Ioan Bunea, mi-a povestit dl Grigore Popovici, originar din Țânțăreni, raionul Teleneşti, fost secretar general al Comitetului Național Olimpic al Republicii Moldova, acum cetățean al Canadei. Ca de obicei, după slujba de dimineață, în sala de manifestări a bisericii s-au întins mese cu bucate tradiționale românești, cum e în Postul Mare …acasă.

Cu multă căldură au fost primite cuvintele spuse de preotul Ioan Bunea, care a subliniat, că numai prin dragoste și iubire unul față de altul și prin credința în Dumnezeu vom ajunge la împlinirea visului nostru, la reîntregirea neamului românesc.

Omagierea acestui moment istoric a fost un act de amintire, reflecţie şi dorinţă de a reunifica vechile provincii Româneşti cu Patria  în viitorul apropriat.

ReUnirea va salva românii şi România!

Iacob Cazacu-Istrati, Toronto, Canada

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns