Diacov, despre mitingul PDM din 2019 : „A fost o altă epocă istorică”

Deși în vara anului 2019 liderii PDM strigau de pe scena din Piața Marii Adunări Naționale că o coaliție cu PSRM înseamnă federalizarea Republicii Moldova, astăzi democrații au ajuns să negocieze guvernarea cu socialiștii. Rugat să comenteze această turnură de situație, președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, a spus că atunci „a fost o altă epocă istorică”.

„Organizatorii au fost alții la acel miting. Eram (pe scenă – n.r.), așa e disciplina în partid. Nu știu dacă am strigat. A fost o altă epocă istorică. S-au schimbat multe. Noi trăim într-o altă țară acum. Sper să încercăm să folosim această experiență, PDM are această experiență, pe alocuri foarte neplăcută, dar pe alocuri cu exemple pozitive pentru RM. Azi partidele de centru-dreapta s-au dovedit a fi nepregătite”, a declarat Dumitru Diacov în cadrul unei conferințe de presă.

Amintim că la începutul lunii iunie 2019, atunci când blocul ACUM negocia guvernarea cu PSRM, democrații au organizat manifestații în centrul capitalei. Printre acuzațiile aduse se număra faptul că o eventuală coaliție cu socialiștii înseamnă federalizarea Republicii Moldova.

Sursa: agora.md

Distribuie

Lasă un răspuns