Deputat PSRM despre ajutorul din partea României: “Ajutorul a venit la 27 aprilie, când regimul de carantină e pe sfârșite”

Sprijinul pentru sistemul de sănătate din R. Moldova din partea României nu trece necriticat. Deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea susține că acesta a venit cu întârziere și cu mare fast. Ambasadorul român la Chișinău, Daniel Ioniță, vine cu o replică la declarațiile tăioase. „În aceste vremuri grele pentru toți […] orice gest contează și orice efort trebuie apreciat”, spune oficialul.

„Au început deja unii de prin R. Moldova și de pe la București să se agite și să încerce să discrediteze asistența umanitară oferită generos de România, dezinteresat și necondiționat tuturor cetățenilor R. Moldova, acum în vremuri de năpastă pandemică. Cum că a venit prea târziu, cum că n-ar fi nevoie, cum că alții din vecinătate au fost mai rapizi și România doar copiază, cum că ar fi doar poze și fanfare.

Dragelor și dragilor, în primul rând, în aceste vremuri grele pentru toți nu suntem într-un concurs de frumusețe. Orice gest contează și orice efort trebuie apreciat. Doar împreună putem ieși din criză, astfel încât să sperăm la o viață normală”, scrie într-o postare pe Facebook ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.

Totodată, ambasadorul susține că politica României față de R. Moldova este „consecventă și are în centrul său susținerea parcursului european și asistența acordată cetățenilor (gradinițe, autobuze pentru elevi, burse școlare, edificii renovate, tabere pentru copii, cultură, sănătate etc.”.

Oficialul ține să sublinieze că statul vecin e alături de cetățenii R. Moldova când sunt în nevoie și nu pune condiții și a mulțumit echipei de medici români, veniți în sprijinul sistemului de sănătate din țara noastră.

„Le mulțumesc acestor bravi eroi din prima linie de luptă cu coronavirus, care au venit voluntar în această misiune umanitară în R. Moldova, pentru care Romania suportă toate costurile, inclusiv echipamentele lor individuale de protecție”, scrie ambasadorul.

Deputaul PSRM Bogdan Țîrdea consideră că ajutorul a venit cu întârziere

Reacția ambasadorului român vine după ce deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea a criticat dur ajutorul din România, spunând că a venit cu întârziere și cu mare fast.

„România a trimis 53 de lucrători medicali și un lot cu măști și combinezoane. Mulțumim desigur. Dar ajutorul a venit la 27 aprilie, când regimul de carantină e pe sfârșite, când deja se deschid magazine și fabrici. Și doar după ce Ungaria ne-a oferit un ajutor! Și da, cu ministru, fanfare și poze. China a mai trimis în aceste zile o donație. Nimeni n-a observat, ca și ajutorul din Federația Rusă. Pentru că a fost fără fanfare”, scrie socialistul pe pagina sa de Facebook.

Ambasadorul român Daniel Ioniță a mai menționat că la Chișinău urmează să ajungă o donația de echipamente medicale. „Să vedeți atunci poze și PR, cum ar spune unii. Abia aștept!”, a scris ambasadorul.

Amintim că o echipă formată din 52 de persoane, dintre care 41 de medici şi asistenţi medicali din cadrul Ministerului Apărării Naţionale al României au ajuns joi, 30 aprilie, în R. Moldova, unde vor petrece 15 zile. Tot joi, România a oferit prima tranşă de echipamente şi materiale medicale din cele în total 500 mii măşti şi 50 mii combinezoane, constând în 3 mii combinezoane de protecţie, 6 mii măşti de protecţie FFP2, 6 mii măşti chirurgicale, 11.500 perechi de mănuşi, 100 viziere şi 10 izolete. În total, ajutorul umanitar al României este evaluat la 3.5 milioane de euro.

Sursa: agora.md

Distribuie

Lasă un răspuns