De ce medicii tac?

„De-atâta”, vorba preşedintelui Dodon, că sistemul de sănătate este extrem de politizat. Toate partidele în lupta lor pentru putere se străduie să acapareze două ministere care au influență politică asupra societăţii. Acestea sunt Ministerul Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale şi cel al Educației, Culturii şi Cercetării.

Formal şefii spitalelor sunt selectaţi prin concurs. Nu am nimic împotriva acestei practici, dar mă deranjează modalitatea sa de realizare. Concursurile  desfăşurate la noi  stimulează corupția,  vorba ceea: „Cine dă mai mult, comandă muzica”. Concursurile doar legiferează nişte decizii deja luate de politicieni. Nici vorbă de meritocrație, echidistanță, profesionalism.

Lupta pentru ocuparea posturilor nu are loc conform calităților manageriale, ci a posibilităților financiare, prieteniei şi, desigur, apartenenței politice. Cei care nu sunt de acord cu politica partidului – nu au şanse, ori sunt eliminați…

Sistemul de sănătate ar trebui să fie competent, transparent, independent, iar conducătorii instituțiilor medicale – cu experiență în domeniul de gestionare şi cu reputație ireproșabilă. Conducerea instituțiilor medicale se schimbă în funcţie de culoarea partidului de la guvernare. Directorii de spitale pendulează de la un partid la altul, în funcţie de interese. Este clar pentru toată lumea că intersecția politicului cu actorii sistemului sanitar nu se întâmplă la nivel de infirmiere sau asistente medicale, nici chiar la nivel de medici, obiectivele acestui proces fiind managerii de nivel superior. Lupta politică se duce permanent, de la un scrutin la altul, lucru care influenţează negativ asupra activităţii instituțiilor. Bineînțeles, nu toți conducătorii sunt la fel. Dar printre ei sunt şi cameleoni, fără principii şi valori care, pentru a se menține la putere şi a avea beneficii, îşi schimbă orientarea politică după cum bate vântul.

Al doilea moment este ademenirea financiară a conducerii instituțiilor. Cu trecerea la asigurările obligatorii în medicină, directorilor, vicedirectorilor, contabililor, economiștilor le-a fost fixat coeficientul tarifar, reieșind din suma contractată cu CNAM. Cu cât mai mare e suma, cu atât mai mare e salariul conducerii instituției. Acest lucru nu se referă însă şi la restul colaboratorilor – salariații, cum au avut salarii mizere, aşa şi le au.

Prin intermediul acestui coeficientul tarifar, cât şi unor facilități, premii, administrațiile ţin sub control colectivele, mai ales pe cei care au păreri diferite. Totalitarismul şi-a lăsat amprenta asupra societăţii medicale. Astfel, munca angajaților nu este prețuită în funcţie de profesionalism şi eficiență, ci de atitudinea faţă de administraţie şi partidul de la guvernare.

Frica de a nu fi destituiți din funcţie au redus medicii la tăcere. Această tăcere impune medicii să mușamalizeze problemele şi starea reală de lucruri, ei fiind supuși la presiuni din partea șefilor instituțiilor. Unii medici riscă să fie trași la răspundere pentru dezvăluirile făcute despre situația dezastruoasă din spitale.

N-am fost şi nu sunt indiferent faţă de tot ce se întâmplă în societatea noastră privind starea sănătății, educației, a mediului ambiant, domenii la care au mari restanțe guvernanții, intelectualitatea, societatea civilă, biserica etc. Un medic nu are nicio scuză să stea cu capul plecat! El trebuie să dezvăluie adevărul! Unii manageri de spitale, cu simpatii politice bine definite, nu le vor permite niciodată angajaților să pună pe tavă adevărul crud. Sistemul de sănătate are simptome grave, cauzate de implicațiile politice. Avem nevoie de o analiză amplă pentru asanarea medicinii.

 

Dumitru NOROC, dr. conf. universitar, Deputat în Primul Parlament

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns