Cum combatanta Maria Motruc a salvat doi săteni de oamenii lui Stalin

   Între cei 5 veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial care mai sunt  în raionul Telenești,  Maria Motruc  este cea mai în vârstă: în luna iulie curent urmează să totungească 100 ani. 

Era una din puținele familii din Telenești unde ambii soți erau participanți la acel război. Grigore Motruc, era originar din regiunea Vinița, Ucraina, iar ea – din regiunea Tula, Rusia.  Dar nu cu faptele lor din timpul războiului au rămas în memoria satului Ţînţăreni, Teleneşti…

În anii 50 Grigore Motruc lucra șofer la sovhozul  din s. Codru Nou și organizator de partid la Țânțăreni. Maria, soția lui, era educatoare la grădinița de copii din sat. Și iată că la 5 martie 1953 moare Stalin. Lumea fost adunată în club (grajdul lui David Arhipov, deportat în 1949 în Siberia fusese transformat de noile autorităţi în club).  Partorgul Grigore Motruc anunță din scenă un minut de reculegere, rugând lunmea să se ridice în picioare. Doi dintre cei prezenți  – Procopie Stănilă, care numai ce revenise dintr-un lagăr de și Vanea Brădescu au stricat toată atmosfera de  doliu, refuzând să se ridice în picioare, dimpotrivă, i- au apăsat mai îndesat căciulile pe urechi

A murit un bandit și un ucigaș! Demult trebuai să piară! A fost un necaz pe capul nostru, spune lumea că ar fi declarat cei doi. În scurt timp adunarea s-a încheiat,  adoptându-se şi o rezoluție care chema la unitate între partid și popoar. Consătenii aşteptat ce va fi cu cei doi, pentru că atunci asemenea fapte  erau rău pedepsite. Mai ales că  la adunare participase și căpitanul Mitrofanov de la secția MGB-ului din Telenești, care cu trei ani în urmă competase listele celor care urmau să fie deportați şi care îl trimisese la pușcărie pe Procopie Stănilă pentru că delarase în public cuvinte ofensatoare la adredsa puterii sovietice. Numai că Stănilă în 1947 a scăpat relativ ieftin or, în URSS fusese abolită pedeapsa cu moartea, iar către anul 1952 a iuşit din pușcărie pe amnistie. După adunare, Mitrofanov  a mers acasă la Motruc ca să  scrie raportul despre cele întâmplate.

După cum mi-a povestit ulterior tata, pentru că Motrucii locuiau la gazdă în mahalaua noastră. În timpul cât căpitanul scria raportul se vede că a mai făcut schimb de părere cu stăpânii casei şi Maria Motruc a intervenit, convingându-l pe Mitrofanov să nu-I pârască pe cei doi:

”Sunt oameni înapoiați, carte nu știu. Nu ar trebui să le stricaţi viața, și așa lumea de aici nu-şi vde capul de necazuri, iar fi spus ea mgb-istrului. Şi acela s-a lăsat înduplecat.

Tata, care după revenirea de la FZO, lucra împreună cu Motruc îmi spunea că atunci cei doi au avut mare noroc, de Maria, fiindcă  în 1951  Stalin a reîntrodus pedeapsa cu moartea pentru subminarea orânduirii de stat, așa că cei doi au scăpat numai cu o spaimă bună…  P de altă parte, familia Motruc a rămas în memoria satului anume datorită faptului că a salvat viața celor doi oameni.

”Îi țin minte pe Motruci. Eram elevă și țin minte că familia aceasta pe multă lume a scos de la nevoie, fiidcă fărădelegi făceau nu numai cei veniți, dar şi activiștii locali. Și apoi Grigore Motruc era un om cinstit, modest  și necarierist”, ne-a spus Taisia Panfilov, una din consătencele noastre, acum pensionară.

Am contactat-o pe Ludmila Motruc, noră centagenarei. Mi-a spus că mama soacră se simte conform vârstei. La război a fost  telefonistă, apoi mitralieristă şi din 1942 până la sfârșitul războiului a fost pe front. S-a căsătorit cu Grigoreîndată după ce s-a terminat războiul şi fiind demobilizâţi au venit în Moldova. Au trăit modest, au crescut copii și nepoți bucurându-se de respectul comunității. Faptul că au fost  combatanți adevărați i-a evidențiat mult, pentru că au servit şi drept exemplu de omenie și cumsecădenie, mi-a spus dna Ludmila,

                             Ion Cernei   

 

Distribuie

Lasă un răspuns