Cine și cum poate primi ajutor social în mărime de 6000 lei de la primărie

La începutul lunii decembrie c. portalul deschide.md relata cu referire la ministra Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, precum că “pensionarii și persoanele cu dizabilități pot beneficia de un suport monetar unic în sumă de 6000 de lei pentru necesitățile personale de la Primăria din localitate”.

Potrivit sursei citate, statul subvenționează autoritățile publice locale cu bani destinați acestui suport monetar care “se acordă o singură dată în an, dar el poate fi acordat fiecărui membru al familiei. Dacă sunt trei membri în familie, câte 6000 la fiecare, conform necesităților”, a precizat ministra şi pentru alte surse media.

Preluată şi pe site-ul cuvintul.md, informaţia a trezit o avalanşă de ecouri contradictorii. Unii s-au arătat contrariaţi de ştire, calificând-o drept una populistă şi falsă pentru că APL nu dispune de asemenea mijloace, alţii dimpotrivă, ne-au scris că există o asemenea lege, dar autorităţile locale o ascund de lume, împărţind resursele respective între unii angajaţi ai primăriilor şi asistenţii sociali.

Am solicitat mai mulţi primari, dar şi Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Rezina să comenteze spusele ministrei şi posibilităţile primăriilor de a achita aceste mijloace în situaţia când majoritatea familiilor de la sate ar putea pretinde la asemenea ajutoare.

Primul a reacţionat Boris Artin, şeful Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Rezina, care ne-a comunicat următoarele:

– În conformitate cu prevederile Legii asistenţei sociale nr. 547-XV din 25 decembrie 2003 şi Legii cu privire la serviciile sociale nr. 123 din 18 iunie 2010, prin Hotărârea Guvernului nr. 716 din 18.07.2018 a fost aprobat Regulamentul-cadru privind organizarea şi funcţionarea Serviciului social de suport monetar adresat familiilor/persoanelor defavorizate.

În conformitate cu aceste documente, statul oferă, o dată în an, un ajutor în sumă de 6.000 de lei pentru familiile care nu au o sursă de venit, cele în care lucrează doar un singur membru, familiile în care există persoane cu dizabilități, cele numeroa-se şi bătrânii solitari.

Doritorii trebuie să depună la asistentul social din localitate o cerere, prin care solicită acest ajutor. În cadrul serviciului sunt stabilite câteva filtre pentru selectarea familiilor/persoanelor beneficiare de ajutor.

Mai întâi cererea este examinată de echipa multidisciplinară – un grup de specialişti din mai multe domenii, instituit de autoritatea administraţiei publice locale de nivelul întâi, care include asistentul social comunitar, medicul de familie şi/sau asistentul medical, poliţistul, reprezentantul autorităţii administraţiei publice locale de nivelul unu, reprezentantul societăţii civile, lucrătorul social – această echipă participă la evaluarea necesităţilor şi implementarea planului individualizat de asistenţă.

Organul abilitat cu eliberarea avizului pentru acordarea/neacordarea suportului monetar familiilor/persoanelor defavorizate este Comisia pentru protecţia persoanelor aflate în situaţii de dificultate constituită prin decizia Consiliului Raional/Municipal. Suportul mo-netar se acordă beneficiarului pentru satisfacerea necesităţilor (alimentaţie, îmbrăcăminte, obiecte de primă necesitate) sau pentru reparaţia locuinţei şi/sau reparaţia/construirea sobei, adaptarea locuinţei la necesităţile persoanei, procurarea combustibilului pentru prepararea hranei şi pentru încălzire în sezonul rece, procurarea mobilierului adaptat la necesităţi, precum şi alte necesităţi stabilite în planul individualizat de asistenţă.

Respectiv, suportul monetar se acordă printro singură plată sau o plată lunară, pentru o perioadă determinată de timp, dar nu mai mare de 6 luni. Cuantumul suportului monetar nu va depăşi suma de 6000 lei. În cazul plăţilor lunare pentru o perioadă determinată de timp, dar nu mai mare de 6 luni, suma plăţii lunare va fi calculată proporţional numărului de luni şi cuantumului suportului monetar. Mărimea (suma exprimată în lei), destinaţia şi perioada de acordare (exprimată în luni) a suportului monetar se stabilesc şi se menţionează în aviz de către Comisia pentru protecţia persoanelor aflate în situaţii de dificultate în baza necesităţilor identificate şi a recomandărilor echipei multidisciplinare.

Cheltuielile legate de organizarea şi funcţionarea Serviciului se efectuează din contul mijloacelor financiare ale bugetelor locale de nivelul al doilea, Fondului de susţinere a populaţiei, precum şi din donaţii, granturi şi alte surse, conform legislaţiei.

Mijloacele financiare din Fondul de susţinere a populaţiei alocate pentru Serviciul social de suport monetar adresat familiilor/persoanelor defavorizate  sunt cu destinație specială și alocate de către Agenția Națională Asistență Socială al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM, a explicat Boris Artin, şeful Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Rezina.

Sursa citată a mai concretizat că în anul 2019 pentru aceste necesităţi raionului Rezina i-au fost alocaţi 195300 lei, adică câte 16275 lei pe lună. Suma respectivă a fost repartizată la 58 de familii.

În raionul Rezina sunt 36 de sate.

Pentru conformitate, Tudor Iașcenco

Distribuie

Lasă un răspuns