Centre de Sănătate noi la Sârcova şi Ţahnăuţi

Joi, 23 martie c., a fost oficializată activitatea noilor Centre de Sănătate din satele Sârcova și Țahnăuți. Astfel, locuitorii vor beneficia de asistență medicală primară de calitate bună. Lucrările de construcție ale acestor centre au fost finisate încă în anul trecut, însă rămâneau în așteptarea dotării cu echipament medical de diagnostic modern. Inaugurarea edificiilor s-a desfășurat în prezența locuitorilor satelor respective și a ministrei Sănătății, Ruxanda Glavan.

Până la construirea noilor edificii, Centrele de Sănătate din aceste localități erau dislocate în clădiri adaptate, condițiile de activitate fiind improprii. Astfel, în satul Sârcova asistența medicală primară era dislocată în două camere din  Casa de Cultură, iar cea din Țahnăuți era amplasată în incinta Oficiului Poștal. În aceste condiții pacienții nu beneficiau de asistență medicală calitativă.

Construcția noilor edificii a fost posibilă grație unui proiect finanțat din fondul de dezvoltare şi modernizare  al prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (80%), alte 20% fiind acoperite de către Consiliul Raional Rezina. 

Conform dnei Silvia Popov, șefa IMSP Centrul de Sănătate Rezina, populația acestor sate (cca 3000 de locuitori) va fi deservită de către medicii Centrului de Sănătate  Rezina. Serviciile medicale vor fi mult mai performante celor anterioare or, noile centre  corespund tuturor exigențelor, fiind dotate cu farmacii, cabinete pentru examinarea pacienților, laboratoare pentru efectuarea analizelor, săli de proceduri și imunizări.

Conform portalului informațional Point.md, ministra Sănătății, Ruxanda Glavan, a declarat: „Important este că aceste investiții au fost făcute în folosul cetățenilor. Locuitorii din aceste sate beneficiază de servicii calitative. Edificiile corespund standardelor, iar condițiile de aici oferă medicilor posibilitatea să aplice tratamente eficiente. Farmaciile dispun de medicamentele compensate, de care localnicii pot oricând beneficia”.

Ion Perciun

 

 

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns