Cei mai buni pedagogi din raion îşi măsoară puterile

Peste 20 de cadre didactice din raionul Șoldănești s-au lansat în lupta pentru titlul “Pedagogul anului”. Pretendenții au trecut dea două din cele trei etape ale concursului. Astăzi, concurenţii urmează să prezinte jurământul de credinţă profesiei.

 

Potrivit lui Nicolae Mândru, șeful Direcției Generale Învățământ Șoldănești, a sporit considerabil numărul doritorilor de a participa la acest concurs. Spre exemplu, dacă în anii precedenți concurau 10-12 pedagogi, actualmente numărul acestora, practic, s-a dublat. De la Cotiujenii Mari, Cușmirca, Olișcani, Poiana și Pohoarna și-au exprimat dorința să-și testeze capacitățile câte două cadre didactice

În opinia lui Nicolae Mândru, sporul aspiranților poate fi explicat prin dorința de a-și demonstra experiența, dar și prin motivarea materială. Este pentru prima dată când vor fi acordate premii nu doar învingătorilor, ci și tuturor concurenţilor. În plus, participanții la concurs se bucură de priorități în promovarea profesională.

În imagine: Carolina Sarmaniuc, învățătoare la Gimnaziul Pohoarna.

Natalia Rotari

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns