Caviar și bijuterii depistate de postul vamal

Angajații postului vamal intern de control Rezina au descoperit caviar și bijuterii în cantități comerciale fără acte de proveniență, în salonul unui BMW cu numere transnistrene.

Reținerea a avut loc la 24 noiembrie a.c., în rezultatul verificării unui autovehicul care se deplasa din stânga Nistrului, condus de un locuitor al orașului Râbnița, în vârstă de 49 de ani.

Inspectorii vamali au depistat 240 de borcane metalice cu icre de peşte a câte 130 de grame fiecare și articole de bijuterie în număr de 323 de unități.

Potrivit informațiilor preliminare, marfa nedeclarată urma să fie comercializată ilegal pe piețele din țară, unde ar fi generat un profit de circa 50 000 de lei.

Conform procedurii, bunurile au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana implicată urmează a fi atrasă la răspundere conform prevederilor legii.

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns