Cadrele didactice au trecut în revistă realizările, problemele şi priorităţile pentru un nou an

Săptămâna trecută, în toate raioanele republicii s-au desfăşurat întrunirile tradiţionale ale pedagogilor, la care au participat reprezentanţi ai Ministerului Educației, Culturii şi Cercetării, ai conducerii raioanelor, primari, reprezentanţi ai organizaţiilor de părinţi.

 

Teleneşti. Ne-ocoliți de demisii-surpriză, reorganizări instituționale, dar sortiți la schimbare

Acum doi ani, în august 2015, chiar înaintea conferinței pedagogilor, și-a dat demisia Ion Neg-rescu, care condusese Direcţia Educaţie timp de 8 ani. La fel a procedat săptămâna trecută Eugenia Ioxa, venită în funcția respectivă aproape doi ani în urmă. La întrunirea pedagogilor nu s-a vorbit despre motivele demisiei, atât doar că la finele conferinţei dna Maria Vleju, șefă-adjunctă a DGE a mulțumit dnei Ioxa din partea participanților pentu activitatea dumneaei. A doua zi, la ședința ordinară a Consiliului Raional, s-a decis organizarea concursului pentru ocuparea funcției vacante de șef al Direcţiei Generale Educaţie. 

Maria Vleju a remarcat în raportul de activitate a Direcţiei situația deloc simplă legată de regresul demografic al populației și impactul negativ al acestui proces asupra sistemului educaţional din raion. Diminuarea numărului de elevi condiționează optimizarea şcolilor. Astfel, au fost reorganizate Gimnaziul Codru şi LT ”Dimitrie Cantemir” din Mândrești, iar de la 1 septembrie aceeaşi soartă vor avea LT ”V. Anestiade” din Sărătenii Vechi,  Gimnaziile din Zgărdești, Căzănești, Ordășei. 

S-a vorbit cointeresat despre unele probleme ale școlii. Dumitru Sârbu, directorul Gimnaziului Inești, profesor de istorie şi-a îndemnat colegii să promoveze mai activ valorile naționale, să-și păstreze verticalitatea și să fie mândri de identitatea românească.

Veronica Postolache, directoare-adjunctă la LT ”Lucian Blaga” din Telenești, mândră  de prestația discipolilor săi care au obținut Premiul Mare la Concursul republican pentru elevi ”Limba noastră-i o comoară” a transmis participanților la conferință, dar și ministerului de resort, următorul mesaj: “Doar un profesor de valoare poate produce elevi de valoare, dar acești profesori trebuie să fie remunerați direct proporțional cu valoarea  lor!”

Olga Gherman, directoarea Centrului de Creație a Elevilor din Telenești (cu o experiență impresionantă de profesoară și manageră) a trezit interesul publicului prin expunerea competentă a filozofiei instruirii și educației, în general, și a învățământului complementar  în particular.

Dna Rodica Tcaciuc, directoarea Grădiniței de copii din Brânzenii Vechi, și-a exprimat încrederea că ministerul se va ține de cuvânt și va oferi posibilitate instituțiilor de educație timpurie să treacă la un nou mod de finanțare, identic formulei aplicate în instituțiile preuniversitare.

Aurica Munteanu, directoarea Gimnaziului ”Pavel Bechet” din Vadul-Leca a prezentat câteva soluții relevante de participare a părinților şi  APL în activitatea școlii: implicarea diasporei în activități de susținere a elevilor merituoși.

Cât priveşte cadrele tinere, dna Vleju a remarcat o situație oarecum curioasă. Direcţia a solicitat de la Minister 17 tineri specialiști, dar nu s-a prezentat niciunul. Totodată, alți șapte tineri pedagogi şi-au exprimat dorinţa de a munci în gimnaziile și grădinițele din raion. În opinia dnei Vleju, acești șapte pedagogi voluntari au adus cu ei o speranță că sistemul educațional al raionului are șanse să reziste provocărilor deloc ordinare și să obțină rezultate bune în viitor.

La final, participanţii la conferinţă i-au omagiat pe colegii lor, Vladimir și Lidia Cotruță din Văsieni, care au decis să se retragă din învăţământ după o activitate de 100 de ani luaţi împreună în una și aceeași instituție. Dna Lidia s-a adresat specialiștilor tineri cu apelul să fie fideli profesiei, iar tuturor participanților – să fie optimişti și încrezători în succesul reformelor, în idealurile și valorile educației și să le promoveze cu insistență și responsabilitate.

La întrunire au participat președinta raionului Diana Manole, vicepreședinții Vasile Harghel și Ecaterina Furculiță, Corina Lungu, reprezentantă a Ministerului Educației, Culturii şi Cercetării, manageri ai instituțiilor de învățământ, cadre didactice, primari etc.

Rezina. Problemele se aprofundează

Întrunirea tradiţională a cadrelor didactice din raionul Rezina, care a avut loc vineri, a scos în evidență succesele, dar și multe probleme ale acestora și ale sistemului național de educație în ansamblu.

Lidia Lazari, șefa Direcției Învățământ, Tineret și Sport Rezina, a informat audienţa despre rezultatele anului de studii 2016-2017, dar și despre problemele care persistă în sistemul educațional. Astfel, conform raportoarei, numărul elevilor descrește de la an la an, este considerabil (15%) numărul pensionarilor printre cadrele didactice. Din 33 de tineri specialiști solicitați de direcţie să completeze corpul didactic din raion, s-au prezentat doar 3 profesoare și 2 educatoare.

S-a micșorat și nota medie la examenele de BAC, de la 8,25 în anul de studii 2015-2016 la 7,88 în anul 2016-2017.

În anul c. au fost reorganizate două instituții de învățământ (Ghiduleni și Mincenii-de-Jos), alte 6 au primit din partea Guvernului României autobuze pentru transportarea elevilor la școlile de circumscripție.

Dna Lazari s-a referit şi la organizarea alimentaţiei elevilor în şcoli, odihna lor în perioada estivală (taberele au găzduit 18,4% din numărul total al elevilor).

La fel, L. Lazari a prezentat principalele priorități ale corpului didactic din raion pentru noul an de învățământ 2017-2018. În încheiere raportoarea a anunţat că toate instituțiile de învățământ sunt pregătite pentru demararea la 1 septembrie a procesului educațional.

Eleonora Graur, președinta raionului Rezina, s-a arătat îngrijorată de reducerea continuă a numărului elevilor, atenționând că în asta este şi vina autorităților publice locale, care insuficient influenţează dezvolta-rea economică a localităţilor, crearea locurilor de muncă şi ca rezultat continuă depopularea satelor. În opinia președintei, darea în exploatare în iunie 2018 a blocului locativ cu 72 de apartamente sociale din oraşul Rezina ar putea contribui la redresarea situaţiei privind atragerea în raion a tinerilor specialiști.

Aurelia Grigoraș, directoarea Gimnaziului Pereni, a vorbit despre problema indiferenței sociale, lipsa cadrelor didactice pregătite pentru incluziunea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, cât și despre rolul părinților în educația copiilor. La fel, dna Grigoraș s-a referit şi la relația primărie-școală, accentuând că unii primari consideră copiii satului (comunei) numai ai școlii.

Tudor Opincă, profesor de educație fizică la LT „Ion Creangă” din Cuizăuca, a expus teza că „școala este obligată să răspundă la toate provocările timpului”. Dumnealui a vorbit și despre rolul educației fizice și sportului în formarea caracterelor viitorilor cetățeni, despre pregătirea profesională a profesorilor de educație fizică, care mai lasă de dorit.

Despre problemele cu care se confruntă angajații grădinițelor de copii a vorbit Oxana Berghi din Rezina.

Primarii Efim Mardari (s. Meșeni) și Mihail Olari (com. Țareuca) au vorbit despre rolul familiei, societății și administrației publice locale în activitatea instituțiilor de educaţie. Or, spunea Efim Mardari, „omul nu poate deveni OM fără educație”.

Alexandru Catan, președintele Comitetului de părinţi de la LT „Olimp”, a pus accentul pe grijile și rolul părinților în procesul educațional, atenționând că „părinții trebuie să fie Părinți, și nu sponsori”, referindu-se şi la educația nonformală practicată de către părinții elevilor de la acest liceu.

Angela Prisăcaru, reprezentanta Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, prezentă la întrunire, a spus că problemele abordate în raport și în cuvântările participanților sunt cunoscute ministerului și marea lor majoritate deja se află în proces de rezolvare. A mai vorbit dna Prisăcaru și despre salarizarea cadrelor didactice, care rămâne o problemă prioritară pentru minister.

În cadrul lucrărilor conferinței au fost omagiați tinerii specialiști, care începând cu 1 septembrie 2017 se vor încadra în marea familie a cadrelor pedagogice din raionul Rezina.

Profesoarele Elena Cigu-reanu și Diana Gantea vor munci la LT „Alexandru cel Bun”, iar Crina Ciupac – la LT „Olimp” din Rezina. Educatoarea Lilia Moscalenco a fost repartizată la Grădiniţa de copii din Cogâlniceni, iar Cristina Covalenco – la una din grădiniţele din Rezina.

La conferinţă de asemenea au participat Ion Bulat și Mihail Lașcu, președinții celor două uniuni sindicaliste din ramura învățământului.

 

Şoldăneşti. Deficit de cadre şi, pe alocuri, de responsabilitate

5 tineri specialiști urmau să vină, conform repartizării Ministerului Educației, în raionul Șoldănești. Din ei, doar 3 au decis să activeze în instituțiile de învățământ din raion (2 – în grădinițe și 1 – în gimnaziu). Ca urmare, și în noul an de studii problema asigurării cu cadre didactice la Șoldănești rămâne a fi una stringentă. Acest subiect a fost dezbătut și la întrunirea anuală a pedagogilor.

Nicolae Mândru, șeful Direcției Învățământ a precizat că din cele aproape 400 de cadre didactice din raion, 15% sunt de vârstă pensionară.

Cei care au luat cuvântul în cadrul întrunirii, s-au referit şi la succesele care, bineînţeles, au fost pe parcursul anului de studii 2016-2017. Dar au ţinut să pună accentul în special pe problemele din sistem şi căile posibile de ameliorare a lor. Reprezentanții Direcției raionale Învăţământ au menționat că, pe parcursul anului de studii 2016-2017, în școlile și grădinițele din raion au fost efectuate mai multe controale. În cadrul acestora, specialiștii din centrul raional au depistat un şir de lacune. Spre exemplu, unii profesori vin la ore fără a avea proiectul de scurtă durată al lecției. Alți pedagogi își suprasolicită discipolii cu un volum mare de teme pentru acasă, nu întotdeauna sunt verificate caietele cu teme ale elevilor.

Potrivit lui Nicolae Mândru, o altă problemă este încadrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale în sistemul de educaţie general. Profesorii spun că ar dori să fie instruiți cum să lucreze cu acest contingent de elevi.

La conferință s-a vorbit și despre rezultatele elevilor la examene. La acest capitol s-a atras atenția asupra faptului că notele din sesiunea de anul trecut au fost mai mari, decât în acest an.

La sfârșitul conferinței, cu scopul de a contribui la îmbunătățirea procesului educațional, cadrele didactice și-au notat în scris doleanțele și le-au transmis lui Victor Păgânu, reprezentant al Ministerului Educației, prezent la întrunirea pedagogică.

 

Orhei. S-a evitat lichidarea unor şcoli   

Conferința pedagogilor a întrunit la Orhei peste 200 de cadre didactice și manageri, președintele raionului, Tudor Golub, vicepreședintele raionului, Sergiu Miron, viceministra Educației, Lilia Pogolșa, anunţă Consiliul Raional.

În discursul său, doamna Silvia Mustovici, şefa Direcţiei Generale Educaţie Orhei, a trecut în revistă mai multe date din anul de studii 2016-2017. Potrivit raportoarei, în raion a continuat reorganizarea instituţiilor de învăţământ, evitându-se lichidarea unor instituţii unde se atestă un număr mic de elevi – prin identificarea surselor financiare de către Consiliul Raional Orhei – pentru prelungirea existenţei lor.

Tudor Golub, președintele raionului Orhei, a asigurat colectivele pedagogice că Consiliul Raional și în conti-nuare își asumă responsabilitatea de a sprijini sistemul educațional din raion. ”Prioritatea oricărei națiuni este tineretul, dar un tineret bine educat reprezintă bogăția neamului!” – a menționat dl Golub.

De asemenea în cadrul conferinței au fost puse în discuție următoarele subiecte: managementul educațional în contextul ghidării raționale a comunității școlare; evaluarea cadrelor didactice versus standard de competență profesională; fortificarea parteneriatelor educaționale prin intermediul căutării de fonduri pentru sporirea calității în educație ș.a., informează sursa citată.

Un grup de copii de vârstă preșcolară au dedicat participanţilor la conferinţă un recital de cântece şi poezii.

Ion Cernei, Ion Perciun, Natalia Rotari

Cu un clic în partea de sus dreapta a acestei pagini intră pe pagina de facebook a CUVÂNTUL-ui şi spune-ţi opinia, pune întrebări, dialoghează, distribuie să vadă şi prietenii tăi.

 

 

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns