Biserica la sărbătorile de Paști în situația de pandemie

Ar fi creștinește și omenește, ca biserica să facă o pomană pentru creștini în această perioadă de pandemie – să treacă preoții să sfințească (fără a lua bani) păscuțele și ouăle roșii la fiecare poartă, iar de Paștele Blajinilor să pomenească toți morții la slujba din biserică și să meargă preotul de unul singur să tămâieze și să sfințească fiecare mormânt, fără străchinile și cratițele noastre. Multe familii și așa o duceau de azi pe mâine, iar acum sunt disperate că nu știu ce le așteaptă în viitor. Cunoașteți vreo parohie, vreun primar sau om de suflet care sunt gata să-și unească eforturile și să ofere fiecărei familii un cozonăcel și 2 ouă roșii sfințite (cum vor proceda în multe localități din România, spre exemplu, oferindu-le în plus și o căndeluță cu lumină de la slujba Învierii)?

Pe rețelele de socializare întrebarea-propunere a fost comentată de câteva zeci de respondenți. Din lipsă de spaţiu, reproducem succint doar o parte din comentarii, iar despre modalitatea de marcare a sfintelor sărbători de Paşti în condiţiile de pandemie, aleasă de slujitorii bisericii, citiţi în pag. 1.

Sima Braşovean: Foarte corect, ideea e bună…

Valentina Tonici: Mai mult de 3 săptămâni vorbim despre asta cu cunoscuţii mei, să propunem varianta dată preoţilor. Sper să se procedeze anume așa…

Ghilas Corina: Dar… nu cred că este bine. Adică, se plimbă preotul din casă în casă? Nu se ştie cu cine intră în contact și plimbă virusul prin oraş. Noi suntem departe de casă. Anul acesta vom sta separați de părinții noștri. O vizită de-a noastră poate fi fatală pentru ei. Și preoții vor ține slujbele cu bisericile goale, se vor ruga pentru noi, cei de acasă.

Silvia Mihăilă: Eu cred că nu-i numaidecât preotul să umble din casă în casă, creștinii pot să pună coșul la poartă ca să fie sfințit.

Un preot a găsit soluția pentru a sfinți pasca. „În Noaptea de Înviere am rugămintea ca toată lumea să stea acasă, și să asculte de la poarta casei, Sfânta Liturghie de Paști, cu coșurile pline de bunătăți pe care doriți să le sfinţiți. Eu voi dubla volumul pe sat la boxele ce stau pe stâlpi, iar dvs. vă veți simți ca în jurul Bisericii. Imediat după Sfânta Liturghie de noapte pe care o voi săvârși doar cu cântăreții, în jurul orei 02.00 voi porni pe străzile satului până dimineață. Cei ce doriţi să sfinţiți bucatele pascale să stați la poartă cu lumânări aprinse cântând Hristos a Înviat, iar preotul va ajunge la fiecare dintre dvs.”.

Stanislav Atamanenco, preot: Cât privește gesturile de caritate, preoții din r-l Rezina şi din toată țara întotdeauna au făcut acest lucru și-l vor face cu siguranță. Numai că toate activitățile de binefacere ale preoţilor și comunităților creștine nu sunt afișate asemenea pomenilor făcute de partidele politice din când în când… Cât privește Paștile Blajinilor… Cultura și atitudinea noastră față de această sărbătoare și respectiv faţă de cei răposați lasă de dorit – beții, mâncare, fumat pe la morminte etc. Preotul poate să slujească în această zi la biserică așa cum de fapt e corect.

Anisia Ceban: Cred că nu mai dă creștinul o avere, dacă pune în numele Domnului 2-3 lei. Oare și de acești câțiva lei să discutăm că îmbogățim preoții? Doamne, iartă-ne, că nu știm ce vorbim. Nu ne obligă nimeni să dăm bani, dar cu atât mai mult nu avem dreptul să discutăm fețele bisericești.

Natalia Goroh: Nici nu am citit tot mesajul – asta din simplul motiv că mă umplu de furie. De ce ar trebui să meargă preotul din casă în casă gratuit să vă sfințească pasca și ouăle? De ce să nu răsplătiți preotul pentru munca și alergatul prin oraș/sat? Preoții nu au salarii și trăiesc din câștigul avut de la biserică. Oare nu v-ați gândit că au și ei copii, care au nevoie de ne-cesarul elementar. Încă ceva, cunoaşteţi vreun primar care să alerge gratuit pentru localnicii unui sat sau oraş? De ce preoţii nu ar trebui să aibă și ei un câștig?

Maia Melnic: Doamne, la ce zile am ajuns, să ne certăm de la lucruri sfinte. Întotdeauna am mers la biserică sau mănăstire şi niciodată nici un preot nu mi-a cerut bani. Am avut, am dat, n-am avut, m-am dus și m-am rugat gratis.

Ludmila Nour: Astăzi nu este problema în “gratuit” sau “cu plată”, ci în distanţa socială și riscul enorm la care vor fi supuși toți participanții la aceste evenimente! Fiecare poate aprinde o lumânare și rosti o rugăciune. Și dacă ne vedem sănătoși la anul viitor, facem după cum e obiceiul. Cu părere de rău, suntem în plină pandemie și riscăm să mâncăm ultima pască sfințită.

Anatol Moscalenco: Dacă ați reținut, mesajul a început cu “Ar fi creștinește…” Şi pot da dreptate fiecărui din cei ce au îndrăznit să se dea cu părerea la o așa temă complicată. Referitor la părintele Stanislav, am auzit doar cuvinte și păreri bune, dar ca părintele Stanislav sunt cam puțini. Mai cu seamă un fel de ură a început din momentul când președintele Dodon a anunțat că va compensa pierderile suferite de biserică din cauza pandemiei. Dacă pensionarii, indiferent de pandemie, își primesc pensiile, atunci cealaltă parte a populației, fiind nevoiţi să stea închişi în casă, nu primesc salariu. Deci mulţi nu vor avea cu ce achita și niște servicii legate de culte. Da, astăzi rar preot care nu are mașină. Dar aceasta nu ar trebui să fie un criteriu de bogăție pentru că mașina a devenit o necesitate. Altă ceva este când preoţii se ceartă între ei de la un botez sau o înmormântare…Lipsa enoriaşilor în unele biserici cred că este și rezultatul activității preoților respectivi. Așa cum spune părintele Stanislav, calitatea preoților depinde de calitatea societății. Cred că preoții de la Dumnezeu vor face ceea ce trebuie să facă în aceste timpuri dificile.

Deoarece suntem în săptămâna patimilor, cer iertare de la cei pe care i-am supărat cu ceva.

În imagine: Ana Atamanenco a folosit drept răspuns acest aviz. 

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns