Bărbatul din Telenești care și-a violat fiica de 13 ani, condamnat la ani grei de pușcărie

Un bărbat din raionul Telenești a fost condamnat la 16 ani de închisoare, în penitenciar de tip închis, pentru acțiuni perverse și violul fiicei sale de 13 ani.

Investigațiile procurorilor au demarat în luna mai 2018, după ce unchiul copilei a sesizat autoritatea tutelară despre abuzurile tatălui acesteia, care la rândul său a sesizat organele de drept.

„Chiar dacă nu și-a recunoscut vinovăția, Procuratura raionului Telenești a demonstrat că în intervalul anilor 2015 – 2017, inculpatul, în vârstă de 44 de ani, și-a abuzat sexual fiica, în vârstă de 13 ani. Totul a avut loc în timp ce mama fetei era plecată la muncă peste hotare”, informează Procuratura Generală.

Fiind audiată în condiții speciale, victima minoră a confirmat abuzurile tatălui său, actualmente, aceasta fiind în grija bunicii sale.

Deopotrivă cu pedeapsa închisorii, inculpatul a fost obligat să achite în contul statului cheltuielile de judecată în sumă de 4 364 de lei.

Sentinţa este cu drept de atac.

Distribuie

Lasă un răspuns