Marţi, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat decretul de numire a lui Dumitru Robu în funcția de procuror general interimar, la propunerea Parlamentului.
Candidatura lui Dumitru Robu a fost susținută de către 78 de deputați.
Dumitru Robu este adjunct al procurorului-şef al Procuraturii municipiului Chişinău, după ce anterior, timp de aproape doi ani a fost procuror anticorupţie. În decembrie 2017, a fost decorat de procurorul general Eduard Harunjen cu medalia Pentru serviciu impecabil Clasa III.