Audit energetic la liceele modernizate cu investiţii europene

În perioada 08-16 decembrie 2016 a fost inițiat auditul energetic pentru toate cele 4 obiective din Regiunea de Dezvoltare Centru și anume: Liceele Teoretice “Alexei Mateevici” din or. Șoldănești (în imagine), Holercani din raionul Dubăsari, “Mihai Eminescu” din or. Ungheni și “Ion Vatamanu” din or. Strășeni, se menţionează într-un comunicat al ADR Centru.

Auditul energetic al obiectivelor date este efectuat de firme locale selectate în urma concursului lansat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”. Finanțarea serviciilor de audit energetic vine din partea Guvernului German – BMZ.

Pentru cele 4 obiective se vor elabora rapoarte de audit energetic, în baza cărora vor fi identificate măsurile prioritare de reabilitare a obiectivelor date din punct de vedere al eficienţei energetice pasibile spre finanțare din sursele oferite de către Uniunea Europeană Repubicii Moldova.

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns