Au fost reţinute două domnișoare bănuite de trafic de ființe umane

Ofiţerii de investigaţii au documentat acţiunile criminale ale două domnişoare cu vârstele de 21 şi, respectiv, 22 de ani, originare din raioanele Străşeni şi Rezina, bănuite de trafic de ființe umane.

Conform primelor informaţii, bănuitele aveau rolul bine determinat de a identifica potenţialele victime prin intermediul reţelelor de socializare şi de a le convinge să se prostitueze în cluburile de noapte din Ciprul de Nord. Acestea aveau grijă ca persoana racolată să procure bilet de călătorie, să-i perfecteze actele necesare şi s-o însoţească până la aeroport.

Poliția a reţinut-o în Aeroportul Chişinău pe una dintre bănuite, care ar fi însoţit o victimă pentru a pleca în Ciprul de Nord cu scopul de a se prostitua. Ambele persoane au fost stopate şi însoţite la Inspectorat pentru audieri, ulterior fiind localizată şi reţinută şi a două bănuită, care se presupune că ar fi organizatoarea acţiunilor criminale. Aceasta este originară din raionul Rezina.

Cele două suspecte au fost reținute pentru 72 de ore şi dacă vina le va fi demonstrată în judecată, ele riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la şapte ani până la 15 ani.

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns