Anul cu trei guverne: bucuriile, decepţiile şi speranţele cetăţenilor

Numiţi 3 bucurii, 3 necazuri pe care le-aţi trăit în 2019 – anul cu trei guverne şi 3 speranţe cu care păşiţi în 2020.

 Maria Ciobanu, deputată din partea Circumscripției electorale uninominale nr. 14 Telenești: Prima bucurie din acest an este fuga uzurpatorului Plahotniuc. A doua a fost demisia procurorului general Harunjen, care a contribuit la uzurparea puterii în stat. A treia bucurie, deși de scurtă durată, a fost învestirea Guvernului Sandu, cel mai reformator guvern de la Independență încoace.

Şi necazuri am avut destule. Unul a fost trădarea de către Dodon a speranțelor cetățenilor, altul – lipsa de viziune politică a unor lideri de partide. Iar necazul cel mare a fost când am constatat că a călca pe aceeași greblă este un blestem pe capul politicienilor de pe Bâc din toate timpurile.

Așa cum speranța moare ultima, sper să cadă rușinos guvernul Dodon-Chicu și să se formalizeze o majoritate parlamentară din deputați care nu sunt şi nu au fost implicați în acte de corupție, nu slujesc ocupanții, dar cetățeanul statului Republica Moldova. Mai sper să conștientizăm, toți funcționarii cu demnitate publică, dar absolut toți, că a fi în serviciul cetățeanului este o mare responsabilitate și a trăda speranțele lui este o crimă.

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns