Andrei Năstase după delcarațiile lui Chicu : “Este un Guvern de cacao. Vom cere demisia lui după pandemie”

Declarațiile făcute în această seară de prim-ministrul Ion Chicu după decizia Curții Constituționale, trezesc reacții dure în rândul opoziției. Președintele Partidului Platforma DA, Andrei Năstase, a anunțat că formațiunea sa va solicita demisia șefului Executivului după încheierea pandemiei, iar parlamentarul Andrian Candu susține că pentru a veni în ajutorul cetățenilor și a mediului de afaceri nu e necesară angajare de răspundere. 

„Dinu Plângău a solicitat anularea a trei puncte din acea lege, puncte care fac referire la scheme cu duty-free, taxe locale. Ce au astea cu starea de urgență? Curtea a stabilit data examinării pentru luni 13 aprilie. Prim-ministrul Chicu astăzi face o declarație halucinantă și iresponsabilă. Calificăm mesajul premierului ca o instigare la ură. Constatăm că această guvernare a trecut toate liniile roșii. Dau dovadă de disperare. Asta vine după incompetență. Manipularea și dezinformarea au devenit politici de stat în Republica Moldova. Cerem ca imediat după depășirea crizei epidemiologice premierul să-și de demisia. Să apelăm astăzi la o demisie de onoare e inutil. Solicităm public includerea în componența Comisiei pentru Situații Excepționale a președinților fracțiunilor parlamentare. Acest Guvern este unul de cacao”, a declarat Năstase într-o intervenție live pe pagina sa de Facebook.

La rândul său, liderul grupului Pro Moldova, Andrian Candu, spune că pentru măsurile de combatere a crizei generate de COVID-19 este suficientă o decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale.

„Dragi guvernanți, vă felicit cu o nouă gafă publică de proporții. Cât de mari trebuie să fie încălcările pentru ca să fie recunoscute de o Curte în care ați delegat foștii voștri fruntași de partid? Stare de urgență nu înseamnă dezlegare pentru corupție, abuzuri și încălcări. Nu vom permite să vă faceți de cap cât timp oamenii stau acasă și să profitați de situația complicată din țară. Comisia pentru situații excepționale putea și poate în continuare să aprobe cu efect imediat suport pentru oameni, Parlamentul ar fi putut vota în două lecturi legea, pentru ca deja în aceiași zi să fie promulgată, au fost și sunt instrumente legale eficiente pentru susținerea populației și a medicilor. Nu sunt și nu credeți că veți avea vreodată instrumente suficiente pentru abuzuri și corupție. Faceți treabă și lăsați jocurile. Felicit toți colegii din Parlament cu această mică victorie pentru statul nostru de drept. Și da, dle prim-ministru Chicu, Guvernul poate aplica toate măsurile enumerate de dvs printr-o simplă dispoziție a Comisiei pentru Situații Excepționale”, a declarat Candu.

Reprezentanții Partidului Șor susțin că actuala guvernare își permite să facă speculații politice periculoase, care antagonizează și divizează și mai mult societatea.

„Modul fatalist prin care Chicu a anunțat că judecătorii Curții Constituționale de buzunar a lui Dodon au suspendat legea pe care și-a asumat răspunderea nu a fost decât un show ieftin, menit să sperie cetățenii. De fapt, aplicarea legii se suspendă, deocamdată până luni, când Curtea va lua decizia. Anume Ion Chicu și patronul său Dodon sunt cei mai interesați ca adoptarea pachetului de legi să fie tărăgănată sau chiar să nu mai fie adoptată pentru că din cauza gestionării defectuoase a situației, Republica Moldova a fost adusă în prag de faliment. Ei încearcă însă să dea vina pe opoziție pentru că nici măcar nu au curajul să recunoască adevărul și să cheme toate forțele politice și societatea la dialog pentru a identifica soluții de salvgardare a Republicii Moldova. Partidul „ȘOR” consideră că modul în care interpretează guvernarea hotărârea Curții Constituționale dovedește că nu are capacitatea să gestioneze situația din țară. De pe urma acestui joc perfid al guvernării vor avea de suferit numai cetățenii și nicidecum opoziția”, se menționează într-un comunicat al Partidului Șor.

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco îl acuză pe șeful Executivului că nici măcar nu a citit decizia CC, înainte de a face declarații.

„El a încălcat procedura. Și-a angajat răspunderea, dar nici nu a prezentat în Parlament proiectul. Din cauza lui suntem în situația aceasta. Dacă nu putem astăzi să oferim ajutoarte acest lucru se datorează exclusiv acestui Guvern de paie. El nici nu a citit decizia Curții. Ea nu ține de sesizările depuse de PAS. Noi nu am solicitat niciun fel de suspendare, ci am solicitat controlul procedurii de angajarea a răspunderii. Curtea să facă o claritate pentru viitor dacă prim-ministrul este obligat să vină în plenul Parlamentului în cazul angajării răspunderii și dacă acest lucru nu se întâmplă ce urmează. Cu alte cuvinte, Curtea să ne spună dacă nu se întrunește cvorum legea intră sau nu în vigoare. Faptul că Guvernul nu poate astăzi achita acele ajutoare se datorează iresponsabilității crase a Guvernului”, a declarat Sergiu Litvinenco în direct la TVR.

Amintim că astăzi Curtea Constituțională a decis suspendarea până la examinarea în fond a legii prin care Guvernul și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului. Decizia are la bază sesizarea depusă de parlamentarul Dinu Plângău. Chiar dacă autorul a solicitat suspendarea a doar trei articole din lege, magistrații constituționali au statuat că acest lucru nu este suficient și au suspendat întreg actul. 

În urma deciziei, prim-ministrul Ion Chicu a acuzat opoziția de populism și jocuri politice.

Sursa: agora.md

Distribuie

Lasă un răspuns